Abonare la google news

Şeful departamentului Covid de la Spitalul „Regina Ioana”, din Sofia, a murit subit, în timpul serviciului. Abia împlinise 50 de ani

„Am pierdut un anestezist și un neurolog de mare valoare, dedicat pacienților și iubit de colegi, un doctor care tocmai împlinise vârsta de 50 de ani”, a transmis conducerea Spitalului „Regina Ioana”, din Sofia, într-un comunicat.

Motivele morții subite a profesorului Dr. Zlatan Ţonchev sunt încă neclare, dar 60sekundi.com relatează că acesta era şeful Departamentului de Terapie Intensivă pentru cei infectaţi cu coronavirus, din cadrul unităţii medicale amintite.

Citeste si:  Meteo. Ger cumplit și ninsori, anunțate în weekend. Zonele unde iarna face ravagii

Citeşte şi Noi detalii în cazul bărbatului mort la o zi după vaccin! Ce au descoperit medicii

Bulgaria a raportat la mijlocul acestei săptămâni 3.502 cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai ridicat bilanţ zilnic din ultimele trei luni, concomitent cu 138 de decese. Guvernul de la Sofia, care a interzis deja operaţiile neurgente în spitalele din multe oraşe, a anunţat că autorităţile sanitare regionale ar putea închide şcoli, centre comerciale, săli de sport şi restaurante dacă vor considera necesar pentru a încetini răspândirea coronavirusului.

Citeste si:  Codin Maticiuc, implicat în renovarea secției de oncologie pediatrică din Spitalul Fundeni: „Am o empatie extraordinară pentru părinți”

Premierul Boiko Borisov a anunţat vineri suspendarea imunizării populaţiei împotriva COVID-19 cu vaccinul de la AstraZeneca, la o zi după decizii similare din Danemarca, Islanda şi Norvegia pe fondul unor cazuri grave de formare a unor cheaguri de sânge.

Citeşte şi Medic cunoscut din Constanţa, mort după ce s-a infectat cu coronavirus

Citeste si:  Cod galben de ninsoare. Poliția îi avertizează pe șoferi

Citeste articolul pe RomaniaTV

 13 total views