vineri 3 septembrie 8:00 PM

Abonare la google news

Ședința coaliției de guvernare s-a încheiat fără nicio soluție. Surse: USR-PLUS va depune moțiunea astăzi


Ședința coaliției de guvernare s-a încheiat fără nicio soluție. În continuarea există un blocaj în comunicarea dintre reprezentanții partidelor coaliției de guvernare.


Premierul Florin Cîțu ar lua în calcul remanierea miniștrilor, acesta semnând deja documentele de demitere.

Conform surselor, USR-PLUS va depune moțiunea astăzi, 3 septembrie 2021. Totuși, membri AUR nu sunt de acord ca moțiunea să fie depusă mai devreme de luni.

Ieri, Dan Barna susținea că miniștrii USR PLUS vor rămâne în guvern, chiar dacă alianța va depune o moțiune de cenzură împotriva cabinetului.

Miniștrii vor demisiona doar dacă moțiunea pică în Parlament, a mai precizat acesta.

„Dacă moțiunea de cenzură pică și premierul Florin Cîțu dovedește că are susținere parlamentară, înseamnă că noi suntem cei care greșim, ne retragem din guvernare și, bineînțeles, guvernează mai departe, pentru că are susținere parlamentară. Dacă moțiunea trece și cabinetul Florin Cîțu este demis, președintele va propune un nou premier și coaliția poate să funcționeze, pentru că partea cu adevărat importantă pentru România este guvernarea pe anii următori”, a spus Barna.

 

Bzi.ro