vineri 26 noiembrie 4:52 AM

Abonare la google news

Scandalul licențelor de pescuit post-Brexit: Pescarii francezi anunță că blochează trei porturi și Eurotunelul

Pescarii francezi urmează să blocheze vineri accesul vaselor britanice în trei porturi de la Canalul Mânecii, dar și intrarea în Eurotunel, ca protest împotriva refuzului Marii Britanii de a acorda licențe de pescuit în apele teritoriale ale Regatului.


Comitetul naţional pentru pescuit din Franţa a anunţat vineri blocarea accesului pentru mărfuri în trei porturi de la Canalul Mânecii şi în tunelul de sub Canal, o zi de acţiune prezentată ca un ”avertisment” pentru a cere acordarea rapidă de către Regatul Unit a licenţelor de pescuit post-Brexit.

Pescarii vor bloca pe mare sosirea feriboturilor în trei porturi ale Canalului: Saint-Malo, Ouistreham şi Calais, potrivit AFP, citat de Agerpres.


De asemenea, pe uscat, ei vor bloca accesul camioanelor cu mărfuri la terminalul de sub Canalul Mânecii pentru „câteva ore”, a declarat Gérard Romiti, preşedintele Comitetului naţional, într-o conferinţă de presă.

„Nu vrem pomană, vrem doar să ne recuperăm licenţele”, a spus el.

Regatul Unit, „dezamăgit” de ameninţările pescarilor francezi

Guvernul britanic s-a declarat „dezamăgit” de ameninţările pescarilor francezi.

„Suntem dezamăgiţi de ameninţările cu proteste. Va reveni francezilor să se asigure că nu sunt comise acte ilegale şi că schimburile comerciale nu sunt afectate”, a reacţionat un purtător de cuvânt din Downing Street.

Scandalul dintre Franța și Regat, generat de Brexit, durează deja de luni de zile – francezii îi acuză pe britanici că dau prea puține permise de pescuit și că încalcă astfel, acordul Brexit.

Acordul post-Brexit, încheiat in extremis la finalul lui 2020 între Londra şi Uniunea Europeană, prevede că pescarii europeni pot continua să lucreze în unele părţi ale apelor britanice cu condiţia de a face dovada că pescuiau acolo şi înainte. Însă acum între francezi şi britanici există divergenţe legate de natura şi amploarea documentelor justificative.

Editor : I.C


Digi24.ro


Stirile.eu