sâmbătă 20 noiembrie 10:32 PM

Abonare la google news

Scandal în Franţa după introducerea unui nou pronume. Cum se vor adresa francezii „persoanelor de orice gen”

Dezbatere intensă în Franţa după ce un dicţionar foarte popular din ţară a introdus cuvântul „iel”. Conform noii definiţii, „iel” şi „iels” la plural sunt folosite pentru a „se referi la o persoană de orice gen” şi sunt o „formă de comunicare incluzivă”. 


Ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, şi-a exprimat dezaprobarea faţă de măsură. Un deputat a depus chiar o plângere la Academia Franceză în care a numit noul cuvânt o „intruziune ideologică a unor activişti ai unei cauze care nu are nimic francez în ea: ”.

Şi soţia preşedintelui francez Emmanuel Macron a intervenit în dezbatere. Ea, fost profesor de franceză, l-a spus jurnaliştilor că există „două pronume: el şi ea”, adăugând că „limba este atât de frumoasă şi două pronume sunt de ajuns”.


Controversa „iel” a stârnit furia multor politicieni, intelectuali şi jurnalişti francezi împotriva a ceea ce ei văd ca o infiltrare a valorilor progresiste americane în cultura franceză, în special în ceea ce priveşte genul, rasa şi istoria colonială

A atins în special partea de dreapta a politicii franceze, care consideră că cultura şi modul lor de viaţă sunt atacate de „militanţii pentru corectitudinea politică”, relatează Financial Times.

Criticile au atras un răspuns din partea directorului general al Le Robert, publicaţia ce a realizat dicţionarul, care a remarcat că, deşi utilizarea cuvântului este „încă relativ limitată”, personalul său a remarcat popularitatea în creştere din ultimele luni.

„Misiunea lui Le Robert este de a observa evoluţia limbii franceze, oricât de diversă este, şi de a raporta despre ea”, a spus el.

Al Colsaet, un doctorand francez care se defineşte drept „iel”, a scris pe Twitter că „din fericire viitorul limbii franceze nu este decis de Blanquer sau Jolivet sau de Academie, ci de cei care o vorbesc. Folosesc #iel în fiecare zi şi îmi încălzeşte inima să-l văd în [dicţionar]”, potrivit FT.

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!
Alephnews.ro


Stirile.eu