Abonare la google news

Salariile ceferiştilor costă 1,6 miliarde de lei. Cât câştigă în medie fiecare angajat

Numărul de personal prognozat la finele anului 2021 va fi de 23.300 salariaţi, mai mic decât cel prognozat la finele anului 2020 cu 110 salariaţi, dar mai mare faţă de numărul de personal realizat la finele anului 2020, cu 78 salariaţi, ca urmare a preluării, începând cu luna iunie 2021, a secţiilor de circulaţie neinteroperabile Blaj-Târnăveni Vest – Praid  şi  Barabanţ – Zlatna, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 643/22.06.2011 pentru aprobarea condiţiilor de închiriere de către CFR a unor părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile, precum şi gestionarea acestora.

„Creşterea cheltuielii de natură salarială, aferentă celor 78 salariaţi preluaţi în anul 2021, în valoare de 2,7 milioane lei, se încadrează în prevederile art.48, alin.(1), lit.e din Legea nr.15/2021- Legea bugetului de stat pe anul 2021: reîntregirea cu sumele reprezentând creşteri ale cheltuielilor de natură salarială aferentă majorării numărului de personal în anul 2021, ca urmare a extinderii activităţii prevazută în acte normative”, se precizează în nota de fundamentare.

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială a fost stabilit la 5.749 lei de persoană.

Citeste si:  Cum explică Ministrul Sănătăţii gestionarea crizei de la Victor Babeş: "Esenţial este să ajuţi, nu se putea face mai mult"

 

Cheltuielile de natură salarială sunt programate la 1,6 miliarde lei.

 

Creanţele restante pentru anul 2021 au fost estimate în scădere cu 39,46% faţă de cele realizate în anul 2020, la 975 milioane lei.

 

Plăţile restante pentru anul 2021 au fost estimate în scădere cu 30,38% faţă de cele realizate în anul 2020, în valoare de 72,8 milioane lei.

 

CFR rămâne pe pierderi şi în acest an

CFR SA a avut anul trecut pierderi de 276 milioane lei, iar pentru acest an estimează un rezultat negativ de 247,7 milioane lei, în timp ce veniturile sunt planificate să scadă în 2021 cu 25%, la 3,83 miliarde lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Citeste si:  Horoscop 4 martie. Zodia care azi va pune mâna pe niște bani frumoși

 

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a înregistrat la 31 decembrie 2020 un rezultat brut negativ în valoare de 275,94 milioane lei (pierdere) şi plăti restante în valoare de 104,57 milioane lei. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a programat pentru anul 2021 un rezultat brut negativ în valoare de 247,67 milioane lei (pierdere) şi plăti restante în valoare de 72,8 milioane lei”, arată proiectul.

 

Nivelul veniturilor totale a fost estimat în anul 2021 în scădere cu 24,59% faţă de nivelul realizat în anul 2020, la 3,83 miliarde lei.

 

Cheltuielile totale sunt planificate la 4,08 miliarde lei, în scădere cu 23,85% faţă de nivelul realizat în anul 2020.

 

CFR şi-a stabilit cheltuieli cu investiţiile de 5,13 miliarde lei

„În anul 2021, Compania Naţională de Căi Ferate CFR va continua măsurile de îmbunătaţire a rezultatului brut dar posibilitatile de creştere a veniturilor proprii sunt limitate din cauza reglementările impuse pe piată, sau din alte cauze independente de Companie sau din cauza performantelor tehnice modeste ale infrastructurii feroviare.

Citeste si:  Cât câștigă un angajat Lidl în România. Salariul pe care îl primește lunar

 

În condiţiile reglementărilor legale actuale în care funcţionează şi îşi desfăşoară activitatea compania, în condiţiile stării tehnice actuale a infrastructurii feroviare precum şi a necesităţii asigurării siguranţei circulaţiei pe infrastructura feroviară, reducerea cheltuielilor în anul 2021 se poate face doar prin reducerea volumului prestaţiilor, respectiv prin reducerea reţelei feroviare existente, decizie care nu aparţine Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA”, se menţionează în document.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul