vineri 23 septembrie 4:02 AM

Abonare la google news

Rușii au început să caute pe Google „cum să-ți rupi mâna acasă” după ce Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială


Căutările pe Google pentru „cum să rupi o mâna acasă” sau „cum să rupi o mână” au explodat în Rusia după ce Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială a populației pentru războiul din Ucraina.


Președintele rus a spus că doar rezerviștii vor fi recrutați în baza decretului intrat în vigoare miercuri, iar ministrul apărării, Serghei Șoigu, care a vorbit după discursul lui Putin, a declarat că în jur de 300.000 de oameni cu „experiență militară anterioară” vor fi mobilizați în primă fază.

La scurt timp după cele două intervenții, căutările pe Google cu „как сломать руку в домашних условиях” sau „cum să rupi o mâna acasă” și „как сломать руку” – „cum să rupi o mână”, au explodat în toată Rusia, iar lumea se gândește acum că rușii ar putea recurge la gesturi extreme pentru a evita războiul din Ucraina.

Conform datelor Google Trends din ultimele șapte zile, au fost înregistrate 0 căutări după „cum să-ți rupi mâna acasă” sau „cum să-ți rupi mâna”, potrivit Newsweek.

Cu o zi înainte de discursul lui Putin, rușii, care se așteptau la un astfel de anunț, au căutat pe Google „cum să fugi din Rusia” și „cum să scapi de armată”.

Ministerul Apărării din Ucraina a glumit pe ideea că rușii nu vor să participe la război. Într-o postare pe Twitter, a scris: „Rușii caută acum frenetic pe Google cum să evite mobilizarea și să rămână în viață. Ar fi fost mai bine să caute instrucțiuni pe Google despre cum se fac cocktailurile Molotov, când mai era timp”.

 

Editor : D.C.


Digi24.ro