20 mai 1:36 PM

Abonare la google news

Rusia va continua dialogul cu SUA și Republica Cehă (reprezentat al Dumei de Stat)

Chiar dacă Statele Unite și Republica Cehă au fost incluse pe lista statelor ”ostile” Rusiei, asta nu înseamnă că vom refuza dialogul cu aceste țări, a declarat Elena Panina, membru al Comisiei pentru Afaceri externe al Dumei de Stat, citată de publicația gazeta.ru.

”Am luat această decizie nu doar pentru că aceste țări aderă acum la o politică comună anti-rusească, ci pentru că în mod repetat, de-a lungul timpului au întreprins acțiuni ostile în raport cu Federația Rusă. În privința Republicii Cehe nu este vorba doar de scandalul exploziei de la Vrbetica, ci și de așa zisa afacere a otrăvirii unor oficiali cehi”, a precizat ea.

”După ani și ani de război al sancțiunilor și de presiuni agresive din partea americană, acești parteneri de ocazie duc o politică fără sens. Dar asta nu înseamnă că vom refuza orice fel de dialog cu aceste țări”, a adăugat ea, precizând că includerea a doar două state pe această listă ”neagră” dovedește cu câtă prudență abordează Rusia această problemă a țărilor ostile.

Așa cum se știe, Uniunea Europeană, prin vocea șefului diplomației europene, Josep Borrell, a cerut Rusiei să revină asupra includerii celor două țări pe lista statelor ostile ”pentru a evita deterioararea relațiilor noastre bilaterale, aflate deja într-un stadiu critic”. El a reafirmat solidaritatea UE cu Cehia, ca stat membru, dar și cu Statele Unite și a cerut Rusiei să respecte Convenția de la Viena.

Potrivit publicației ruse, Republica Cehă a acuzat luna trecută ”fără dovezi” Rusia de implicare în dezastrul din 2014 de la depozitul de muniții de la Vrtbětice și a decis expulzarea a 18 diplomați ruși.

”Aproape în același timp Statele Unite au expulzat mai mulți funcționari ai Ambasadei Rusiei de la Washington și au impus sancțiuni Rusiei, pentru un presupus atac cibernetic precum și pentru implicarea în alegerile prezidențiale din 2020”, precizează sursa citată.

 

Povestea de succes a unui imigrant ucrainean în Irlanda

Fiecare criză economică sau socială din Ucraina a fost însoțită de un val de emigranți plecați în lume să-și caute o viață mai bună, scrie site-ul BBC (secția în limba ucraineană), care face portretul unui antreprenor ucrainean de succes în Irlanda.

Deși, mai ales după 2010, cei mai mai mulți ucrainieni refugiați în această țară și-au găsit joburi bine plătite în domeniul IT, în special la filialele irlandeze ale giganților precum Google sau Facebook, unul din cei mai de succes ucrainieni din Irlanda este… un acordeonist care s-a apucat de afaceri.

În anii 90 Ruslan Mochansky, era un tânăr licențiat al Academiei de muzică Ivano-Frankivsk din Ucraina, unde studiase acordeonul. ”După armată nu reușeam să-mi câștig existența decât făcând afaceri mărunte prin piețe… M-am hotărât să-mi fac valiza și să fug în Anglia”, povestește el

A ajuns unde și-a propus în anul 2000, însoțit de viitoarea sa soție, Victoria, pianistă. Aveau 22 de ani.Curând s-au mutat în Irlanda, la Dublin, unde începutul a fost foarte greu: ”La un moment dat aveam 5 joburi, spălam vase, făceam curățenie… uneori începeam munca la 4 dimineața și ajungeam acasă la miezul nopții”, povestește el.

O întâlnire neașteptată i-a schimbat însă viața:

”Lucram într-un bar, preparam cocktailuri și într-o zi l-am cunoscut pe Steven Morrison, un irlandez ambițios, barman ca și mine, care era foarte pasionat de prepararea cafelei. Participase la mai multe competiții și asta m-a inspirat și pe mine. În 2006 am câștigat un concurs destul de important…”.

De aici lucrurile au început să meargă mult mai bine. A reușit să-și deschidă propria cafenea, de fapt o cafenea mobilă, ”un mic camion transformat, cu care făceam ture prin oraș”.

În 2009, împreună cu un partener, tot ucrainean, și-a deschis o cafenea adevărată, ”Art of Cofee”. Victoria, soția sa, s-a apucat să învețe contabilitate pentru a-l ajuta, iar afacerea lor nu numai că a supraviețuit crizei, dar s-a dezvoltat peste așteptări.

În prezent au o rețea de 14 cafenele, dintre care șapte în sistem franciză, toate gestionate de ucrainieni. Iar pandemia nu i-a afectat prea mult, dat fiind că ultima a fost inaugurată chiar în decembrie anul trecut.

”Trebuie să te uiți mereu după oportunități, chiar și când lucrurile merg foarte foarte greu. Nu trebuie să renunți niciodată. Cred că ăsta e mesajul meu către compatrioții mei”, spune Ruslan.

 

Republica Moldova: Memorandum tripartit pentru integrarea europeană

Republica Moldova, Georgia și Ucraina au semnat un Memorandum privind cooperarea în domeniul integrării Europene, transmite publicația diez.md.

Memorandumul stabilește o serie de obiective de cooperare a țărilor asociate cu UE și oferă baza normativă pentru întreprinderea demersurilor diplomatice comune, consultări trilaterale, acțiuni de comunicare publică.

Ministrul moldovean de externe Aureliu Ciocoi a declarat că cele trei țări cu aspirații și ambiții europene, care au semnat deja acordurile de asociere și comerț liber cu țările UE, transmit și astăzi un alt semnal puternic privind dorința de a continua agenda de reforme și modernizare în beneficiul cetățenilor statelor asociate. Semnarea memorandumului este un angajament concret pentru intensificarea cooperării în format trilateral în domeniul integrării europene.

În opinia miniștrilor de externe, Aureliu Ciocoi, Dmytro Kuleba și David Zalkaliani, consolidarea eforturilor diplomatice în formatul trilateral este actuală și în contextul desfășurării Summitului Parteneriatului Estic (PaE) în toamna acestui an.

Aureliu Ciocoi a subliniat că țările asociate rămân deplin angajate în procesele de cooperare în cadrul PaE, interesul comun fiind ca această platformă să dispună de o agendă ambițioasă care să continue apropierea partenerilor estici de Uniunea Europeană.

 

Au colaborat la realizarea Revistei Presei Europa Plus:

Elizaveta Liah – Rusia

Valeria Kovalenko – Ucraina

Diana Lupan – R. Moldova

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

Citeste articolul pe RFI