miercuri 8 decembrie 5:36 PM

Abonare la google news

ROCA Investments lansează un holding de materiale de construcţii


ROCA Investments lansează ROCA Industry, un holding de materiale de construcţii, care reuneşte toate companiile din portofoliu din acest domeniu de activitate, transmite News.ro. Holdingul are în vedere listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.


„Economia globală se fragmentează şi se transformă. Preţurile materiilor prime şi ale energiei cresc, urmează o inflaţie accelerată, iar pandemia încă generează efecte greu de anticipat. În aceste condiţii capacitatea de adaptare trebuie sa suplinească lipsa de predictibilitate şi să devină principalul avantaj competitiv al companiilor. Principiul fundamental al acestei capacităţi de adaptare este relevat prin Legea lui Noe: nu încerca să prezici un eveniment, ci construieşte o arcă ce poate să-i facă faţă. Asta încercăm să facem şi noi”, a spus Rudolf Vizental, CEO Roca Investments.

ROCA Investments creează acest prim holding reunind companiile Bico Industries, cel mai mare producător autohton de plasă din fibră de sticlă şi armături din fibră de sticlă şi unul dintre cei mai importanţi producători la nivel european, şi Sarcom, unul dintre cei mai mari producători de vopsele şi lacuri din România. ROCA Industry va avea un management format din specialişti în domeniu, care va asigura funcţionarea şi dezvoltarea sa, dar şi creşterea gradului de adaptabilitate al companiilor, prin identificarea trendurilor, apartenenţa la o comunitate de oameni de business care îşi împărtăşesc experienţele. Echipa de management a ROCA Investments se va implica în coordonarea strategică a ROCA Industry.

„ROCA Industry este o companie de sine stătătoare, al cărui model de business se bazează pe consolidare, nu pe exituri, şi care are în vedere listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. Holdingul îşi propune atât o dezvoltare organică – prin creşterea şi dezvoltarea companiilor prin care se desfăşoară activitatea în prezent, BICO şi Sarcom – cât şi una prin consolidări M&A cu alte companii din acelaşi sector de activitate, care să permită generarea unor sinergii. Suplimentar, ROCA se află în diverse etape de negociere pentru a investi şi în alte companii din acest sector, companii cu posibilităţi de expansiune internaţională”, a spus Ionuţ Bindea, investment manager, ROCA Investments.

Alegerea domeniului de materiale de construcţii ca sector strategic de dezvoltare are la bază atât considerente legate de evoluţia generală a acestui sector, cât şi elemente legate de experienţa ROCA Investments de până acum. Materialele de construcţii reprezintă un domeniu strategic şi în dezvoltarea României, ca urmare a investiţiilor aşteptate în perioada următoare şi a implementării Planului National de Redresare şi Rezilienţa (PNRR).

Grupul ROCA este format în prezent din companiile: Sarcom (unul dintre cei mai mari producători de vopsele şi lacuri din România), BICO Industries (producător de plasă din fibră), Romcargo Maritim (operator portuar), RDF Arad (agribusiness), Electroplast (producător de cabluri electrice), Mecanex (producător de pompe pentru diverse industrii), Piscicola (fermă piscicolă), Artesana (produse lactate artizanale), CAHM (îngrijire personală), Yellow.Menu (restaurant online) şi  Sinteza (industrie chimică).

Economedia.ro