Abonare la google news

Rezidenți în Marea Britanie: 730.000 de români au obținut dreptul de ședere în Regatul Unit

730.000 de români sunt rezidenți în Marea Britanie începând cu sfârșitul anului trecut, după Brexit. Numărul acestora a crescut cu peste 100.000 după ultima raportare care a avut loc cu trei luni înaintea de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Se pare că românii sunt a doua cea mai mare populație care a obținut drept de rezidență în Marea Britanie, după polonezi, potrivit RFI.

Românii, pe locul doi ca număr al populației străine rezidente

836.980 de cetățeni români depuseseră cerere de rezidență, până pe 31 decembrie 2020, potrivit Schemei de Stabilire (Settlement Scheme). Dintre toate cererile, 760.940 au fost soluționate, reprezentânt 96% din cele depuse.

Citeste si:  Croitoru nu ia în calcul decât victoria cu Viitorul: „Nu mizez pe un egal!”

34% din români au primit Statut Stabilit (rezidență permanentă, cei cu minimum cinci ani ședere în UK), 62% au primit Statut pre-Stabilit (rezidență temporară, pentru cei cu mai puțin de cinci ani în UK, cu drept de a solicita rezidență permanentă la împlinirea a cinci ani), iar 4% dintre cereri au fost respinse, invalide sau retrase.

Rezidenți în Marea Britanie: Polonezii, pe primul loc

Polonezii au depus 911.240 cereri, dintre care 854.630 au fost procesate. Dintre acestea, 98% au fost aprobate (peste 893.000, 78% permanent, 19% temporar, 2% respinse, invalide sau retrase).

Citeste si:  Marea Britanie înfiinţează o agenţie ştiinţifică „cu risc ridicat”: "Se va concentra pe identificarea celor mai avansate cercetări"

Pe locul trei se situează italienii, (peste 432.000), urmați de portughezi (peste 321.000) și spanioli (peste 268.000).

Pe teoritoriului Angliei, unde locuiește 85% din populația Regatului Unit, românii se situează pe primul loc, însă sunt pe locul 2 în Scoția și Țara Galilor, iar în Irlanda de Nord sunt pe locul 3.

Polonezii sunt pe locul 2 în Anglia, însă pe primul Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.

Cei care încă nu au depus cerere pentru obținerea dreptului de reședință o pot face până pe 30 iunie 2021. Însă, cei care sosesc în Marea Britanie pentru prima dată după 1 ianuarie 2021 și nu au un Număr de Asigurare Socială (NINO) nu mai au drept de ședere și de muncă în Regatul Unit.

Citeste si:  Tom Moore, veteranul de 100 de ani din Marea Britanie care a strâns milioane de lire sterline pentru medici, a murit de COVID-19

După Brexit, până pe 28 februarie 2021, în Marea Britanie 5,18 milioane cetățeni UE au depus cereri de reședoință. Dintre acestea, 4,87 milioane fuseseră procesate până la data menționată, iar 97% au fost aprobate.

Citeste articolul pe Gandul

 50 total views