Abonare la google news

Republica Moldova a ratat un profit de 8,5 miliarde de euro, din cauza lipsei sistemelor de irigare

Dezvoltarea sectorului este importantă cu atât mai mult cu cât 50 la sută dintre produsele exportate de Republica Moldova sunt cele agroalimentare, a menționat ieri, 28 aprilie, Alexandru Oleinic, deputat independent, la o ședință specială de la Parlament privind dezvoltarea sectorului de irigare, transmite Știri.md.

Potrivit deputatului, suprafețele de terenuri agricole irigate au scăzut drastic în ultimii ani – de la câteva sute de mii de hectare în anul 1990 până la 17.000 de hectare în 2020.

Lipsa unui sistem național de irigare are consecințe nu doar asupra productivității sectorului agroalimentar, dezvoltării unei agriculturi competitive, dar exclude practic perspectiva atragerii investițiilor în tehnologii și plantații moderne, a opinat Alexandr Oleinic.

Deputatul a precizat că proiectul Strategiei naționale de dezvoltare a sectorului de irigare până în anul 2030, elaborat de o Comisie specială și propus spre dezbateri publice, prevede că în următorii zece ani vor fi amenajate și dotate cu echipamente performante pentru irigare circa 250.000 de hectare de terenuri agricole, pentru aceasta fiind necesare investiții totale de circa 2,27 mlrd euro.

Citeste si:  România oferă peste 100.000 doze de vaccin împotriva COVID-19, ca ajutor umanitar pentru Republica Moldova

Alexandru Oleinic a subliniat că, în rezultatul implementării strategiei, contribuția agriculturii la PIB-ul național va crește până la 12,25%, comparativ cu 9,8% cât este în prezent, iar numărul locurilor de muncă în sector se va majora de la 21% până la 26%, constituind 230.000.

Alexandru Oleinic a mai spus că realizarea documentului va permite Republicii Moldova soluționarea unui șir de probleme legate de infrastructură, protecție a mediului, de conservare și formare a rezervelor de apă în sol, împădurire.

Ex-ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, conducătorul grupului de experți, care a elaborat proiectul Strategiei, a precizat că pentru a atinge obiectivul de 250.000 de hectare de terenuri irigabile în următorii 10 ani, anual, până în 2030, se vor construi/amenaja circa 11.000 hectare terenuri pretabile pentru irigare, conectate la surse durabile de apă calitativă.

Citeste si:  Angajați de la metrou, acuzați că au oprit alimentarea cu energie în stații și au provocat haos în tot sistemul energetic din Capitală

În acest scop urmează a fi reabilitate sistemele centralizate de irigare existente pe o suprafață de 108.000 de hectare, dezvoltate proiecte noi de aducere a apei în interiorul țării din sursele principale – râurile Nistru, Prut și Dunăre, pentru o suprafață de 112.000 de hectare, precum și dezvoltarea sistemelor de irigare la scară mică pe o suprafață de 30.000 de hectare, prin investiții proprii ale fermierilor, proiectelor de susținere și subvenționare a acestora.

„Conform estimărilor specialiștilor, pentru irigarea acestor terenuri, Republica Moldova ar trebui să utilizeze circa 2000 mln m3 de apă (36%) din totalul de apă disponibilă anual în volum de 5585 mln m3/an. Principalele surse de apă fiind râurile Nistru și Prut (72%), apele interne și de suprafață (14%), precum și apele subterane (14%).

Citeste si:  Alegeri anticipate în Republica Moldova: Maia Sandu poate dizolva Parlamentul

Mai mult, aceste resurse de apă calitativă disponibilă pentru irigare în perspectivă ar asigura integral irigarea terenurilor estimate pretabile pentru irigare de circa 1,2 mln hectare. În 2019 pentru irigare au fost captate 44 milioane m3 de apă sau 0,8%”, a specificat Vasile Bumacov.

În opinia deputatului Nicolae Ciubuc, ex-ministru al Agriculturii, sistemul de irigare trebuie declarat unul de prioritate națională, deoarece realizarea obiectivelor propuse „va permite soluționarea problemelor nu doar din domeniul agriculturii, dar și alte sectoare din economie, sfera socială etc.”

La rândul său, Vladimir Bolea, deputat din partea Fracțiunii PAS, a menționat că „Strategia de dezvoltare a sectorului de irigare” trebuie să devină o componentă importantă a unei strategii naționale de dezvoltare economică durabilă a țării.

 

Citeste articolul pe Stiripesurse