28 septembrie 2:06 PM

Abonare la google news

Record absolut în România; Peste 11.000 de infectări în 24 de ore

Un număr de 11.049 noi cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de infectări înregistrat vreodată în România în timpul pandemiei. Datele au fost transmise, marți, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS). De luni până marți au decedat 208 de pacienți COVID-19, iar 1.267  sunt internați în stare gravă la ATI. În ultima zi au fost efectuate 25.282  de teste RT-PCR și 48.100 de teste rapide antigenice.

„Până astăzi, 28 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.210.810 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.129 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.104.496 de pacienți au fost declarați vindecați”, transmite GCS.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.049 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Până astăzi, 36.658 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Încă un tânăr nevaccinat și fără alte boli a decedat după ce s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2

„ În intervalul 27.09.2021 (10:00) – 28.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 208 decese (99 bărbați și 109 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus (…). Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință”, arată sursa citată.

Dintre cele 208 decese:

  • 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani,
  • 2 la categoria de vârstă 30-39 ani,
  • 6 la categoria de vârstă 40-49 ani,
  • 33 la categoria de vârstă 50-59 ani,
  • 51 la categoria de vârstă 60-69 ani,
  • 64 la categoria de vârstă 70-79 ani și
  • 51 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Un număr de 185 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 13 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Decesul înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani este al unui pacient de sex feminin, în vârstă de 28 de ani, din județul Timiș, care prezenta comorbidități și nu era vaccinat.

Numărul pacienților internați în stare gravă la ATI a ajuns la 1.267

„În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.431. Dintre acestea, 1.267 sunt internate la ATI”, se arată în raportul autorităților sanitare.

Din totalul pacienților internați, 306 sunt minori, 289 fiind internați în secții și 17 la ATI.

„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.557.974 de teste RT-PCR și 3.160.043 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.282 de teste RT-PCR (12.250 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.032 la cerere) și 48.100 de teste rapide antigenice”, potrivit GCS.

Pe teritoriul României, 54.953 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.066 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.743 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 183 de persoane.

Citeste articolul pe Gandul