17 martie 7:36 PM

Abonare la google news

Recomandare OMS: Persoanele care au avut COVID-19 se pot imuniza dacă în țara lor circulă noile variante ale coronavirusului, altfel pot aștepta și șase luni, dând prioritate categoriilor de risc

Persoanele care au avut COVID-19 au imunitate cel puţin şase luni şi pot aştepta până să se vaccineze, dând prioritate categoriilor de risc să se vaccineze, însă dacă în ţara lor circulă vreuna dintre noile variante ale coronavirusului atunci nu trebuie să aştepte pentru a se imuniza, relatează EFE, citată de Agerpres.

Este ceea ce a recomandat miercuri un grup de experţi în imunizare ce consiliază Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi care a oferit detalii despre cum trebuie administrat vaccinul Janssen, cel mai recent care a primit autorizaţie în regim de urgenţă de către Organizaţie.

„Recomandăm ca gest de solidaritate în faţa penuriei de vaccinuri să se aştepte şase luni (până la vaccinare) dacă o persoană a fost infectată, dar dacă în ţara sa circulă una dintre variantele îngrijorătoare atunci se recomandă să nu mai aştepte”, a precizat preşedintele echipei de experţi, Alejandro Cravioto.

„Variantele îngrijorătoare” sunt aşa numitele mutaţii ale SARS-CoV-2, care au dovedit că sunt mai contagioase şi se răspândesc mai uşor sau care, potrivit studiilor publicate în ultimele zile, sunt capabile să provoace boli mai severe sau chiar decesul.

Alejandro Cravioto a explicat că în astfel de situaţii cei care au avut COVID-19 nu trebuie să aştepte mai mult de una sau două săptămâni pentru a se vaccina, dacă au posibilitatea. Această poziţie se bazează pe situaţii observate în regiuni precum Manaos, din Brazilia, unde circulaţia uneia dintre variante a provocat un număr considerabil de reinfectări.

Grupul de experţi a precizat că în astfel de situaţii „nu mai trebuie să se aştepte”, deoarece vaccinul poate stimula imunitatea şi oferi o anumită protecţie împotriva oricărei dintre aşa numitele variantele îngrijorătoare, precum cele identificate în Brazilia, Marea Britanie şi Africa de Sud.

sursa foto: Comisia Europeană / Facebook


Citeste articolul pe G4Media