duminică 17 octombrie 7:06 PM

Abonare la google news

Răzvan Lucescu și Alex Mitriță, meci de infarct în Grecia! PAOK conducea cu 4-1 la pauză și a ratat un penalty! Cât s-a terminat

Răzvan Lucescu și Alex Mitriță au ratat șansa unei victorii confortabile cu rivala din clasament, Volos. Deși PAOK a condus cu 4-1 la pauză și a ratat un penalty în repriza secundă, gazdele au fost egalate în ultimele minute.


Răzvan Lucescu a dat fuga până în România în pauza datorată meciurilor internaționale. Întors în Grecia, fostul selecționer al României a avut parte de un scenariu de coșmar la cârma lui PAOK, într-un derby de clasament, cu Volos.

Răzvan Lucescu și Alex Mitriță, meci de infarct în Grecia! PAOK conducea cu 4-1 la pauză și a ratat un penalty! Cât s-a terminat

Deși oaspeții au deschis scorul, PAOK a zburdat pe teren în prima repriză. Gazdele au dat lovitura prin sârbul Andrija Zivkovic, care a marcat o dublă (32 și 42), iar Michailidis și Chupa Akpom au dus diferența la 4-1.


Repriza a doua a început bine pentru gazde, care au dominat prima parte de la reluare. Cu toate acestea, Volos a revenit prin Bartolo și Rosero, care au marcat în minutele 54 și 62.

Imediat, Lucescu Jr a reacționat și i-a introdus pe teren pe El Kaddouri și Rodrigo, dar jocul nu s-a schimbat. Mai mult, căpitanul Vieirinha a ratat un penalty, iar introducerea lui Alex Mitriță nu a a dus nimic notabil în jocul lui PAOK.

Ziua s-a transformat într-o dramă pentru gazde, care s-au văzut egalate în minutul 80. Jean-Pierre Rhyner a marcat primul său gol pentru Volos și a dus scorul la 4-4.

În urma rezultatulul din etapa a 6-a, PAOK rămâne lider, la egalitate cu Volos, 13 puncte, dar poate fi depășită de marea rivală Olympiakos. Atenienii au 11 puncte și un meci mai puțin jucat.

Răzvan Lucescu, avertisment pentru fotbalul românesc: „Dinamo trebuie să rămână în Liga 1! Rapidul să fie foarte atent”

Lucescu Jr rămâne conectat la fotbalul românesc. Se bucură de revenirea Rapidului în Liga 1, dar îi avertizează pe giuleșteni, în ciuda începutului peste așteptări. Fiul lui Mircea Lucescu spune că Liga 1 s-ar devaloriza și mai mult în cazul în care va pierde nume precum Dinamo sau Rapid:

„Mircea Rednic este un antrenor cu mare experiență, are atuul că este foarte apreciat la Dinamo. Pentru fotbalul românesc, Dinamo trebuie să rămână pe prima scenă. Vedeți câtă emulație a creat revenirea Rapidului pe prima scenă. Dinamo trebuie să rămână.

Rapidul trebuie să evite retrogradarea. Eu am spus de la început. Trebuie să fie foarte atenți, pentru că nu s-a terminat campionatul. Dacă ar prinde play-off-ul, ar fi fantastic”, a declarat Răzvan Lucescu.

Playsport.ro


Stirile.eu