Abonare la google news

Răzvan Andrei, redactorul-șef al editurii Publisol despre colecția FeminIN: „Am vrut să facem ceva ce, până acum, n-a mai făcut nimeni la noi: să publice romane clasice cu personaje centrale femei și să analizăm critic modul în care e portretizată femeia în respectivele cărți”

Când vine vorba despre marii scriitori români clasici, gândul ni se îndreaptă spre câteva nume sonore. În această primăvară, editura Publisol ne prezintă o colecție de cărți semnate de autori importanți pentru literatura română care nu trebuie să lipsească din biblioteca unui cititor avid. Colecția FeminIN cuprinde zece cărți de referință ale literaturii române, aducând în prim-plan o pleiadă de personaje care au impus o anumită viziune asupra femeii și feminității de mai bine de două secole încoace. Iubita, Ingenua, Inaccesibila, Mama, Fiica, Soția, Gospodina, Adulterina – tipuri umane care, în operele reunite în această colecție, capătă concretețe în măsura în care corespund unui anumit „ideal de feminitate“ stabilit ex cathedra de bărbați.

Operele care fac parte din colecție sunt: Ioana de Anton Holban (prefață de Daiana Gârdan), Rusoaica de Gib I. Mihăescu (prefață de Mihnea Bâlici), Mara de Ioan Slavici (prefață de Daiana Gârdan), Adela de Garabet Ibrăileanu (prefață de Cătălina Stanislav), Adam și Eva de Liviu Rebreanu (prefață de Roxana Chiorean), Patimi de Sofia Nădejde (prefață de Ștefan Baghiu), Dona Alba de Gib I. Mihăescu (prefață de Lucia Țurcanu), Jocurile Daniei de Anton Holban (prefață de Daiana Gârdan), Femei de Mihail Sebastian (prefață de Mihai Iovănel) și Chira Chiralina de Panait Istrati (prefață de Emanuel Modoc).

Am dorit să aflăm mai multe despre colecția FeminIN, iar coordonatorul acesteia și redactorul-șef al editurii Publisol, Răzvan Andrei ne-a răspuns la câteva întrebări.

Gândul.ro: Cărțile din colecția FeminIN fac parte din bibliografia fundamentală a oricărui om care-și dorește o cultură generală solidă. Unde se situează scriitorii clasici în piața de carte actuală? Dar scriitorii români în general?

Răzvan Andrei, redactor-șef Editura Publisol: Operele scriitorilor clasici sunt publicate, sub diferite forme și în tot felul de abordări, de mai toate editurile din România. Cărțile clasice se vând, în ritmul lor, în orice perioadă. Dacă autorii sunt prezenți și în manualele școlare – și cei mai mulți sunt –, atunci editorii au garanția că ceea ce publică, se vinde.

Pentru că, în general, autorii clasici sunt liberi de drepturi și pentru că operele lor nu au nevoie de tot felul de prelucrări redacționale, editurile au la dispoziție un număr de volume pe care le pot publica oricând, fără foarte multă bătaie de cap. Pe scurt, autorii clasici (români, dar și străini) îmbogățesc portofoliul, cărțile lor sunt relativ ușor de produs, costurile sunt mai mici și veniturile oarecum sigure.

Evident, nu-și pune nimeni problema să dea lovitura pe piața de carte cu autori clasici români. Din păcate, aceștia se vând pentru că au texte prin manuale și nu neapărat pentru că ar ține cineva să-i citească sau recitească.

Manualele sistematizează și reduc un anumit conținut la niște tipare (până la urmă, la niște clișee) pentru ca acel conținut să poată fi înțeles și asimilat de un număr cât mai mare de oameni – acesta-i rolul lor. Literatura, care-i un domeniu delicat, unde nuanțele și detaliile (stilul) contează mai mult decât ideile generale, intră cu greu în tipare. Iar atunci când vrem să introducem o operă literară într-un tipar, s-a cam terminat cu nuanțele și stilul. În plus, opera respectivă moare și nu mai ajunge la cititor.

Așadar, pentru interesul strict financiar al unei edituri, prezența în manuale a operelor autorilor pe care-i publică e un avantaj, dar pe termen lung și pentru interesul culturii în care trăim, se dovedește a fi un dezastru. Așa stau, însă, lucrurile. Poate, la un moment dat, se va schimba filozofia celor care fac manuale. Totuși, oricât de bine ar fi făcut, un manual e un manual – poate fi făcut mai inteligent, îi poate învăța pe elevi cum să-și pună întrebări și cum să citească un text literar în loc să le bage pe gât o anumită doctrină literară, dar și în această situație manualul trebuie gândit pentru toți elevii, nu prea poate scăpa de funcția nivelatoare pe care o are.

Ca să revin la întrebare, scriitorii clasici au locul lor pe piață și se vând. Din păcate, cărțile lor nu sunt citite sau nu-s citite cu plăcere, ci sunt, în cel mai bun caz, studiate prin grilele hermeneutice ale manualelor.

Citeste si:  Care sunt naționalele deja calificate la Jocurile Olimpice de la Tokyo, pentru turneul de handbal feminin. Ultimele șase locuri se ocupă la sfârșitul acestei săptămâni

În privința scriitorilor români „ne-clasici”, ca să zic așa, lucrurile stau destul de prost. Piața editorială românească e dominată de traduceri. Cauzele acestei situații triste sunt multe și n-are rost să intrăm în această discuție acum. E vorba, ca peste tot, de lipsa „infrastructurii” culturale prin care acești autori să fie identificați, publicați, plătiți și promovați. E drept că editurile de la noi nu au posibilitățile financiare ale celor din Occident pentru a construi notorietatea unui scriitor. Pentru că, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, notorietatea unui scriitor se construiește – cu multă muncă și cu investiții substanțiale pe toate planurile. De cele mai multe ori, valoarea unei opere e doar un detaliu într-o suită de zeci de alte detalii – abia puse cap la cap toate aceste mici elemente pot construi imaginea unui autor. S-a întâmplat asta cu unul, doi scriitori de la noi. E bine și așa. Aceștia au capacitatea de a „trage după ei” cultura noastră. Sunt locomotivele literaturii autohtone care își propune să treacă granițele. Dar mai e mult de muncă și e nevoie de investiții serioase (nu doar financiare, ci și de inteligență culturală și de marketing) pentru ca mai mulți autori români să se poată impune pe piața românească și, să dea Dumnezeu, pe piața europeană și mondială.

Gândul.ro: De ce e nevoie ca cititorii să cunoască literatura română prin prisma operelor clasice?

Răzvan Andrei: Adevărul e că publicul general nu are nevoie să cunoască vreo operă anume. Cititorii obișnuiți citesc ce le place, ce-i atrage. Dacă există într-adevăr un public care are nevoie să-i cunoască pe clasici, acela e publicul constituit din scriitori. Scriitorii care nu-și cunosc trecutul literar riscă ori să reproducă prost formule care sunt deja clasicizate sau anacronice (pentru că nu-s la curent cu evoluția literaturii produse în limba în care scriu și ei), ori să nu știe să scrie românește cum trebuie (fiindcă și-au format stilul citind doar opere în limbi străine sau traduceri). Vorba după care cărțile se nasc din cărți e, ca orice clișeu, adevărată. Scriitorii învață să scrie în primul rând citind. Citind mult și cu „creionul” în mână. De aceea, scriitorii cu adevărat valoroși sunt cei care i-au studiat temeinic pe clasici.

Dar, dacă lăsăm la o parte elevii și studenții care-s obligați de școală să-i citească pe clasici, trebuie spus că operele acestea ever green sunt pur și simplu valoroase. Și, cu cât sunt mai valoroase, cu atât sunt mai interesante pentru noi, cei de azi. Până la urmă, așa se testează valoarea unei opere – observând dacă trece proba timpului. Și multe dintre operele scriitorilor clasici români trec această probă cu brio – Slavici, Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Preda etc.

Gândul.ro: Titlurile ce fac parte din colecție se regăsesc și în programa școlară. Generațiile tinere tind să aibă o anumită reținere când vine vorba de operele clasice. Cum reușiți să le promovați pentru a stârni interesul?

Răzvan Andrei: E adevărat, cu câteva excepții, toate operele din colecția FeminIN se regăsesc în programa școlară. La Publisol, am încercat să gândim această serie astfel încât cititorii să se gândească cât mai puțin la școală și la constrângerile exegetice impuse de programe și profesori. Într-o oarecare măsură, ceea ce propunem e un mic act de iconoclasm. Am selectat zece opere din canonul literar românesc (sau cât mai aproape de canon, cum e cazul lui Gib I. Mihăescu, de exemplu) și am cooptat câțiva tineri critici și cercetători care să ne scrie scurte studii introductive (prefețe) prin care să coboare de pe soclu scrierile respective și să le supună testului relevanței (evident, al celei sociale, nu al celei literare). Au rezultat zece texte care ridică o serie de probleme cât se poate de actuale. De exemplu: cum e văzută femeia în romanele respective, care sunt raporturile de putere dintre femeie și bărbat, cum vede scriitorul român clasic raportul dintre săraci și bogați, cum e abordată chestiunea rasismului, cea a xenofobiei, cea a homosexualității etc. Există în prefețe și întrebări privitoare la „valoarea” anumitor opere considerate de cititori, astăzi, capodopere, dar care, nu-s chiar la acel nivel (în opinia unora dintre cei care scriu prefețele, evident). Se vorbește în aceste texte despre chestiuni contemporane și într-un limbaj pe care-l înțeleg azi foarte bine tinerii: daddy issues, mommy issues, capitalism, discriminare de gen, feminism, izolare pe criterii de clasă sau statut financiar, forme de activism etc.

Citeste si:  Ce a descoperit Săndel Bălan la nepoata lui, Ella. Andreea Bălan sigur e mândră

De ce e important să citim operele clasice așa? În mod clar, nu se pune problema să le reproșăm scriitorilor clasici că n-au avut o anumită viziune socială sau de gen care s-a impus abia recent la noi. Dar tocmai pentru că operele lor se află în manuale și fiindcă, prin aceasta, influențează în mod direct viziunea despre lume (femeie, statut social, bani, avere, dragoste, formare etc.) a generațiilor actuale e nevoie să mai vină cineva și cu partea critică. Clasicii sunt zei. Așa-i vede lumea și așa le sunt prezentați copiilor. Or, din când în când, autoritatea aceasta aproape divină mai trebuie și chestionată, amendată, privită și altfel decât cu „frică și cutremurare”. Până și personajele biblice se luptă, uneori la propriu, cu Dumnezeu. Cred că e în regulă să facem asta, la nivelul nostru uman, cu scriitorii din panteonul culturii.

Gândul.ro: Ce elemente de noutate prezintă colecția?

Răzvan Andrei: Ne-am propus să aducem câteva update-uri unui conținut aflat deja la dispoziția oricui. Cu alte cuvinte, dacă tot publicăm literatură clasică, hai să o facem inteligent și, mai ales, util.

În primul rând, ne-am gândit că, vizual, cărțile autorilor români clasici n-au avut niciodată parte de abordări contemporane. Aceleași coperte cu țărăncuțe fericite, peisaje idilice etc. Pentru că apogeul literaturii române clasice a fost atins cam în perioada în care era și la noi în vogă Impresionismul, copertele cărților autorilor canonici au împrumutat ceva din atmosfera aceea „drăguță”, dulceagă a picturilor lui Grigorescu. Acolo ne-am blocat vizual. Prin urmare, ne-am gândit să schimbăm evul. Copertele cărților din colecția FeminIN sunt toate realizate într-un stil minimalist-pop, sunt colorate și, credem noi, provocatoare. Și ca obiecte de colecționat arată bine. Dar lucrurile nu se opresc aici.

N-am vrut să-i propunem publicului doar o serie de coperte. Cum spuneam, am adunat zece tineri critici literari și scriitori pe care i-am rugat să scrie prefețe. Ne-am gândit și să restrângem puțin tematica. Așadar, ne-am concentrat pe opere care au personaje principale femei. Și de aici am intrat pe făgaș.

Gândul.ro: Fiind lansată în luna martie, luna feminității, colecția este dedicată romanelor cu personaje centrale feminine. De ce această decizie?

Răzvan Andrei: Dezbaterea privitoare la statutul femeii în societate în general și în societatea românească în particular e în toi. De fapt, în România abia de câțiva ani încoace a început cu adevărat discuția. Pentru publicul românesc, feminismul și studiile de gen țin încă, din păcate, de partea exotică a studiilor culturale. Suntem, deci, la Publisol, în avangardă. După cum se poate vedea – și-i invit pe toți cei interesați de literatura română, dar și de noile dezbateri privitoare la feminism și studii culturale să cumpere cărțile –, rezultatul e fantastic: zece cărți clasice, coborâte de pe soclu și supuse din nou dezbaterii care, de această dată, nu mai e una strict estetică, ci și una socială. Am vrut să facem ceva ce, până acum, n-a mai făcut nimeni la noi: să publice romane clasice cu personaje centrale femei și să analizăm critic modul în care e portretizată femeia în respectivele cărți. Din aceste reconsiderări rezultă că, în mare, personajele feminine nu-s neapărat puternice, că cele mai multe (în special în romanele de analiză psihologică, scrise de obicei la persoana întâi) există doar ca proiecții ale idealurilor, așteptărilor masculine și că, în unele cazuri, deși se vorbește mereu despre ele, personajele respective n-au concretețe, nu există în mod verosimil.

Gândul.ro: Observăm că mai toate cărțile de importanță literară sunt scrise de bărbați. Care este poziția femeii, însă? Ce roman din colecție merită o mai mare atenție decât i s-a dat până acum?

Răzvan Andrei: Din păcate, așa am fost învățați să credem. Că arta, inventivitatea sunt domeniile bărbaților. De fapt, cam totul părea să-i aparțină bărbatului, în viziunea generală, până de curând. Adevărul e că au existat scriitoare de valoare uriașă în toate timpurile. Însă e adevărat și că numărul lor e mic în raport cu cel al bărbaților. Depinde cum interpretăm acest raport. Unii ar zice că e atât de dezechilibrat pentru că femeile, în genere, n-au talent sau lucruri de acest gen. Ceea ce nu-i doar o inepție, dar e un fals criminal. Nu există mai multe femei în literatura clasică pentru că, în epocile respective, femeile n-aveau acces la educație, erau menținute în mod intenționat în anumite funcții stabilite de bărbați și adoptate de toată lumea: soție, gospodină, mamă, bucătăreasă, spălătoreasă etc. Și nu-i vorba că aceste funcții ar fi înjositoare. Dimpotrivă. Problema e că femeile au fost reduse la aceste funcții și nu le-a fost permis să aleagă altceva. Discuția e amplă și merită să vorbim toți despre aceste lucruri, cât mai des.

Citeste si:  Proiectul care reglementează tranzacțiile suspecte cu criptomonede ar putea trece de Parlament

Am vrut să facem această colecție și, inițial, ne-am gândit să publicăm doar scriitoare femei. Ne-am dat seama, însă, imediat, că nu aveam cum să facem asta.

Acest dezechilibru (colecția are o singură autoare) – pe care nu mă feresc să-l recunosc și care m-a frustrat încă de când ne-am hotărât să facem această colecție – e cauzat de Legea drepturilor de autor. Asta-i situația și nu prea avem ce face. Atunci când un editor vrea să publice o carte, trebuie să se intereseze mai întâi cui să-i plătească drepturile asupra operei. Nu publică nimeni o carte doar pentru că vrea să o publice. Mulți dintre autorii mari sunt deja publicați de alte edituri. Acesta-i și cazul Hortensiei Papadat-Bengescu și al altora. Drepturile de autor sunt pe la alte edituri.

Există și situația în care autorul e mort de mai bine de 70 ani. În acest caz – și dacă respectivul nu și-a lăsat drepturile moștenire cuiva anume –, operele pot fi publicate liber, de oricine. De la moartea Hortensiei au trecut numai 66 de ani. Abia peste patru ani o va putea publica oricine.

Ne-am gândit cam așa: vrem o colecție de cărți din literatura română, pe care să o legăm de Ziua Internațională a Femeii. De aici numele seriei.

Apoi, cărțile ar fi trebuit să fie din canon sau destul de aproape. Suntem o editură mică și nu avem mijloacele necesare unei edituri consacrate de a impune un autor necunoscut sau prea puțin cunoscut. Aici nu-i vorba de profituri. Ca să funcționeze, editurile trebuie să-și vândă cărțile. Ca să poată vinde cărți valoroase și care ies dintr-o anumită linie, sunt obligate să o facă prudent. Prudența aceasta ne-a făcut și pe noi să gândim proiectul FeminIN echilibrat: pe de o parte, operele clasice, pe de alta prefețele „altfel”.

Cum am selectat operele? Am vrut cărți cu personaje centrale femei și, dacă se putea, volume care să aibă chiar numele personajului feminin pe copertă. Am vrut scriitoare – numai scriitoare – dar n-aveam la dispoziție în literatura română opere care să corespundă criteriilor de eligibilitate pomenite mai sus (să fie și cunoscute, să fie libere de drepturi sau drepturile de autor să fie disponibile). Am integrat, însă, în colecție, romanul Patimi de Sofia Nădejde. Și, pentru editura noastră, e o mare cinste să avem ocazia să reedităm, după atât timp, această carte (a apărut în 1903!) a unei scriitoare care abia acum e redescoperită de public. Acesta e adevăratul eveniment editorial, romanul Patimi aflându-se, de altfel, în centrul colecției.

Gândul.ro: Prefața fiecărui volum este o scriere care provoacă. Ce viziuni analizează cei ce le semnează?

Răzvan Andrei: Cum spuneam, în prefețe se discută despre feminism, probleme sociale, dezechilibre de gen, statut social, despre rasism și xenofobie, homosexualitate, avere, îmbogățire și așa mai departe. Toate aceste teme sau probleme sunt puse față în față cu operele incluse în colecție și sunt trase niște concluzii. E o formă de a reconecta literatura română de niște chestiuni care o privesc sau ar trebui s-o intereseze dacă ne dorim să supraviețuiască.

Gândul.ro: Unde găsim cărțile?

Răzvan Andrei: Cărțile pot fi cumpărate de la chioșcurile de difuzare a presei din toată țara, dar și din rețeaua de distribuție obișnuită – librării, magazine de papetărie care au și secțiuni de carte. De asemenea, pot fi comandate și online, individual sau în pachete de un anumit număr de volume plus unele gratis. Magazinul online al editurii este booksaveur.ro, dar cărțile pot fi cumpărate și de pe alte platforme.

Citeste articolul pe Gandul

 49 total views