vineri 8 octombrie 4:18 PM

Abonare la google news

Raed Arafat anunță achiziția de concentratoare de oxigen: „Sunt clar oferite si trebuie sa stabilim cum vor fi aduse în România”


Raed Arafat a declarat în cadrul conferinței de presă de vineri, că România va primi concentratoare de oxigen din partea Poloniei și a Olandei.


Arafat a menționat că există discuții pentru achiziționarea medicamentului Tocilizumab, precum și o colaborare cu Germania pentru achiziția unui medicament cu anticorpi monoclonali.

„Au fost carantinate mai multe localități și vedem efectele care duc către scăderea cazurilor. O localitate a fost carantinată și vedem o scădere semnificativă. În județul Dâmbovița localitatea carantinată, după caranatinare incidența a scăzut sub 2 la mie.

Managementul medical. Am avut 355 cereri de transfer între 18-23 sept, 714 solicitari între 3 și 4 octombrie. Din aceasta cifră am reușit transferul în alte regiuni sau în aceași localitate la peste 50% dintre pacienți.

Presiunea pe sectorul sanitar continuă. Referitor la concentratoare, deja avem oferte din partea Poloniei si a Olandei, prin programul Rescue You. Și la Tocilizumab așteptăm pentru că problema livrării nu este doar la România, dar avem promisiuni, există țări partenere care încearcă să găsească soluții să ne ajute. Există discuții cu Germania pentru un medicament cu anticorpi monoclonali.  Concentratoarele de oxigen din partea Poloniei și a Olandei sunt clar oferite și trebuie să stabilim cum vor fi aduse în România ca să le putem folosi. Am fost la unitatea modulară de la Pipera care se pregatește să pregătească pacienți. Concentratoarele sunt pentru pacienții care necesită cantitați mai mici de oxigen, urmează să aducem concentratoare pentru cei care au nevoie de cantități mai mari de oxigen „, a declarat Arafat.

Raed Arafat ar putea fi premierul tehnocrat al României. Prima reacţie

Săptămâna viitoare, Klaus Iohannis a chemat partidele la negocieri pentru deblocarea crizei politice. PSD, cel care a iniţiat moţiunea de cenzură, doreşte un guvern de specialişti sau alegeri anticipate. Arafat ar putea fi soluţia agreată de toate partidele.

Raed Arafat ar putea fi premierul de criză al României în condiţiile în care valul 4 mătură sistemul sanitar şi economic din România. „Nu am avut nicio problemă după căderea guvernului prin moţiune. Eu sunt secretar de stat, relația de muncă a fost una bună. Am reușit să convingem să primim pentru următorii patru ani cele 8.400 de posturi. Nu pot spune că a fost neglijat sistemul. Am avut discuții”, a spus Raed Arafat despre colaborarea sa cu Cîțu.

Șeful DSU a fost întrebat și dacă ar accepta o nominalizare pentru funcția de premier, din postura de tehnocrat și a exclamat:  „Cred că glumiți. Rolul meu este clar în sectorul în care mă pricep. Ai nevoie de un premier care să coordoneze toate activitățile guvernului”.

George Simion îl ameninţă pe preşedinte: „Dacă Iohannis va prelungi interimatul, vom iniţia procedurile de suspendare”
Pe de altă parte, Klaus Iohannis pare să meargă tot pe mâna lui Florin Cîţu, nu a lui Raed Arafat.  Întrebat dacă Florin Cîțu ar putea fi propus iar ca premier, președintele Klaus Iohannis a spus miercuri din Slovenia că orice persoană care strânge o majoritate poate fi desemnată. Șeful statului a mai spus, cu  referire la USR, că ”e greu de negociat cu un fost partener care a votat să-ți dărâme guvernul”.

Dacian Cioloş i-a cerut lui Cîţu, prin SMS, negocieri pentru a forma un nou guvern
„Să fim sinceri: cineva trebuie să guverneze țara, să formeze guvernul. Am considerat că e nevoie de câteva zile până când acest entuziasm nemotivat se stinge un pic, lumea ajunge să-și pună problema ce urmează și să începem discuții așezate, serioase, mature.

Când se formează un guvern, persoana desemnată de președinte trebuie să formeze o majoritate. Problema trebuie să și-o pună acea persoană. Pe mine mă preocupă, e legitimă. USR a fost în guvern, a abandonat guvernarea, a votat cu PSD și AUR pentru căderea guvernului. Aceștia sunt niște pași politici cu mare greutate și nu știu dacă partidele vor putea sau vor dori să treacă peste aceste lucruri. E greu de negociat cu un fost partener care a votat să-ți dărâme guvernul.

Nu am convingerea că după prima rundă se va cristaliza o soluție. S-ar putea să fie nevoie de încă o rundă de consultări. Politica coalițiilor nu se face doar prin niște consultări la Cotroceni, se face între partide. Să lase discursul patetic și să discute concret: ce se poate face pentru România”, a spus miercuri Klaus Iohannis.

Romaniatv.net