vineri 22 octombrie 11:31 AM

Abonare la google news

Radu Țincu, despre incidentul de la Târgu Cărbunești: Pot să mai apară

Radu Țincu, medic primar ATI Floreasca, a spus că astfel de incidente pot să mai apară fiindcă e o presiune uriașă pe secțiile de Terapie Intensivă.


„Intenrvenția trebuie să fie foarte rapidă, mai ales la cei care sunt în ATI, care au fost ventilați și intubați, chiar și în cazul celor cu ventilație non-invazivă, însă în secțiile de Terapie intensivă de obicei există butelii de oxigen tocmai pentru astfel de situații, care cel mai probabil au fost mobilizate în acel moment, până la sosirea echipajelor de intervenție.

Astfel de incidente, la o asemenea presiune pe secțiile ATI mai pot să apară pentru că este un consum fără precedent în istoria României de oxigen. Se consumă cu până la 3, 4 ori mai multe volume de oxigen decât în condiții normale. Multe spitale au fost nevoie să crească presiunea în stația centrală de oxigen pentru a putea să facă față debitului extremd e ridicat pe care acești pacienți îl necesită. Este, deci, o situație determinată de afluxului de pacienți care au nevoie de oxigen în același timp”, a explicat Țincu, pentru Realitatea PLUS.


Citiți și Alertă la Spitalul Cărbuneşti, suport COVID-19. Doi pacienţi au murit, după ce instalaţia de oxigen s-a stricat

Doi pacienți au murit. A fost activat codul roşu la Spitalul Cărbuneşti, după ce instalaţia de oxigen s-a defectat. Bolnavii de COVID-19 au fost mutaţi în ambulanţe, în caz contrar riscă să aibă probleme grave dacă nu primesc oxigen la timp.

ISU Gorj a cerut ajutorul pompierilor din alte judeţe învecinate. 15 bolnavi sunt la ATI și sunt aproximativ 100 de pacienți internați la Spitalul din Târgu Cărbuneşti.

La faţa locului au intervenit echipaje SMURD care intervin pentru a aduce oxigenul de care este nevoie la Terapie Intensivă. Acolo sunt foarte mulţi pacienţi care au nevoie de oxigen şi riscă să aibă probleme grave dacă nu vor primi oxigen la timp.

Se acordă ajutor din mai multe județe:

ISU MH – 3 ambulanțe SMURD

ISU HD – 1 autospecială pentru transport victime multiple

ISU DJ – 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 ambulanță SMURD

ISU VL – 1 microbuz, 2 ambulanțe SMURD.

Citiți și Raed Afarat, după ce Spitalul Târgu Cărbuneşti a rămas fără oxigen. „E clar că le poate afecta viața pacienților”

Romaniatv.net


Stirile.eu