19 mai 12:48 PM

Abonare la google news

Punct cheie al acordului dintre socialiștii și comuniștii moldoveni: Să se revină la alegerea președintelui republicii în Parlament

Comuniștii vor avea 30% din candidații în lista electorală a blocului cu PSRM, a declarat liderul comuniștilor Vladimir Voronin.

Potrivit lui Voronin, la această înțelegere s-a ajuns în cadrul negocierilor cu PSRM și a fost statuată inclusiv în acordul de constituire al blocului electoral. Astfel, 30% din lista electorală va fi completată cu membri ai PCRM, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md.

De altfel, între primii 10 candidați ai blocului se află 3 comuniști și 7 socialiști. Deocamdată restul listei electorale nu a fost publicată.

Liderul comunist a vorbit și despre felul în care s-a ajuns ca el să fie nr.1 în lista electorală.

„Eu am fost președinte cu 2 mandate, el cu un mandat. El a apărut ca persoană politică în echipa noastră, a fost membru al PCRM-ului. De asta s-a luat decizia ca în capul acestei echipe să mă propună pe mine”, a declarat Voronin.

El a mai precizat că un alt punct important în acordul de constituire a blocului electoral este revenirea la votarea președintelui în Parlament.

Citeste articolul pe Stiripesurse