10 februarie 11:53 AM

Abonare la google news

PSD depune moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu

PSD va depune miercuri, 10 februarie, o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Social-democraţii îl acuză pe ministrul Sănătăţii că a oferit populaţiei doar confuzie şi în loc să vină cu măsuri, el doar s-a plâns de greaua moştenire.

De asemenea, social-democraţii susţin că Vlad Voiculescu nu a luat nicio măsură într-o lună şi jumătate de când şi-a început mandatul.

Printre măsurile care trebuiau luate urgent se numără schimbarea strategiei de testare, reluarea studiilor de seroprevalenţă pentru a afla procentul populaţiei imunizate, gestionarea aglomeraţiei din secţiile ATI şi potejarea personalului medical epuizat, implicat direct în tratarea pacienților COVID-19.

Alexandru Rafila: „Moțiunea este un semnal tras și de pacienți“

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că nu acțiunea a dominat în această perioadă, ci inacțiunea și incapacitatea evidentă de a gestiona această pandemie, iar moțiunea este un semnal tras inclusiv de pacienși.

Alexandru Rafila consideră că moțiunea ar trebui să convingă și parlamentari din arcul guvernamental să o voteze.

„La nivelul Ministerului Sănătății nu acțiunea a dominat în această perioadă, ci inacțiunea și incapacitatea evidentă de a gestiona această pandemie. Cu siguranță, această moțiune este un semnal pe care l-au tras fără să discutăm în vreun fel, să coordonăm aceste răspunsuri, și pacienții. Eu înțeleg că o lună și jumătate e un timp scurt, dar nu e chiar așa de scurt încât să nu gestionezi problema majoră de sănătate publică și probleme stringente cum sunt cele legate de accesul pacienților la servicii de sănătate, altele decât cele legate de noul coronavirus”, a declarat Alexandru Rafila.

Alfred Simonis îl cheamă la „Ora Guvernului“

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a spus că Vlad Voiculescu este chemat în Parlament, la „Ora Guvernului”, pentru ca acesta să explice „situaţia spitalelor din România în ceea ce priveşte măsurile preventive, gestionarea şi managementul riscului în saloanele în care sunt amplasate sau utilizate instalaţii de furnizare oxigen pentru pacienţi”.

„Domnul Voiculescu nu cred că este singurul vinovat, trebuie să ne amintim că a domnul Orban a condus guvernul un an și jumătate și Klaus Iohannis este președinte de 6 ani. Nu îi cerem demisii pentru că au ars aceste spitale, îi cerem demisia pentru modul sfidător pentru modul în care s-a comportat și modul în care tratează această situație fără niciun regret și fără nicio simpatie”, a declarat  Alfred Simonis.

Marcel Ciolacu i-a cerut demisia

Președintele SPD, Marcel Ciolacu, a susținut că demisia ministrului Sănătăţii este un infim, dar obligatoriu gest de asumare a răspunderii pentru tragedia petrecută la Institutul „Matei Balş”. Liderul social democrat a mai spus despre premierul Florin Cîțu că „are cinismul de a se urca pe cadavrele acestei tragedii”, iar Klaus Iohannis „a trecut glonţ cu limuzina pe lângă rudele victimelor de la Matei Balş”.

„O guvernare criminală se spală iar pe mâini de moartea unor pacienţi! Demisia ministrului Sănătăţii este un infim, dar obligatoriu gest de asumare a răspunderii pentru această tragedie! În loc de asta, liderii puterii îşi bat joc de ţară! Iohannis a trecut glonţ cu limuzina pe lângă rudele victimelor de la Matei Balş! Niciun gest! Iar în loc să ceară demiterea pe loc a ministrului Sănătăţii, ne-a recitat iar bla-bla-ul cu problemele „structurale” şi reforma”, a scrisi Marcel Ciolacu pe Facebook.

Sursa: BZI