23 august 3:36 PM

Abonare la google news

PSD: Convocarea Camerei Deputaţilor într-o sesiune extraordinară pentru şefii SRR şi SRTV,  o sfidare publică

Convocarea Camerei Deputaţilor într-o sesiune extraordinară pentru a-i păstra în funcţii pe şefii SRR şi SRTV este cinică şi reprezintă o sfidare publică, consideră Partidul Social Democrat.

„Convocarea Camerei Deputaţilor într-o sesiune extraordinară pentru a valida o improvizaţie legislativă menită să-i păstreze pe acoliţii puterii în funcţiile de şefi la televiziunea şi radioul public este cinică şi reprezintă o sfidare publică în condiţiile în care puterea actuală, în pofida solicitărilor repetate ale PSD, refuză să includă pe ordinea de zi a sesiunilor parlamentare extraordinare legea consumatorului vulnerabil. E un violent contrast între mobilizarea actualei puteri pentru interesele sale partizane şi nepăsarea faţă de interesele milioanelor de români”, susţin social-democraţii într-un comunicat de presă.

Potrivit PSD, este a doua oară în ultima lună când actuala coaliţie refuză discutarea în regim de urgenţă a legii consumatorului vulnerabil, aşa cum PSD a cerut oficial, încă din 20 iulie, adăugând că parlamentarii social-democraţi erau pregătiţi cu amendamentele necesare la această lege extrem de importantă.

În plus, adaugă comunicatul, PSD a pregătit un proiect de lege care să asigure sprijin în faţa scumpirilor la energie nu doar consumatorilor casnici, ci şi antreprenorilor şi firmelor.

„Asigurările recente ale premierului Cîţu şi ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, că legea consumatorului vulnerabil ar fi o prioritate se dovedesc minciuni propagandistice, care aruncă în derizoriu realitatea crâncenă că sute de mii de gospodării sunt în pragul debranşării pentru că nu mai pot face faţă scumpirilor curentului electric şi gazelor.

Nepăsarea, incompetenţa şi preocuparea strictă a partidelor puterii doar pentru campaniile electorale interne au dus SRTV şi SRR într-o situaţie limită. Interimatul celor doi şefi numiţi politic expiră şi cele două instituţii riscă să fie paralizate din vina puterii, care a refuzat să parcurgă procedura legală. Curtea Constituţională a decis deja cu unanimitate de voturi că numirile făcute de coaliţia de guvernare la TVR şi Radio România sunt neconstituţionale”, afirmă PSD.

Social-democraţii anunţă în context că vor ataca OUG la Curtea Constituţională, „imediat ce va fi posibil”.

„Guvernul Cîţu sfidează însă din nou legea şi prelungeşte interimatele modificând prin OUG o lege organică, legea 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRTV şi SRR. PSD va rămâne consecvent şi, imediat ce va fi posibil, va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege privind aprobarea acestei OUG abuzive”, se precizează în comunicatul PSD.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, reunit luni, a decis convocarea unei sesiuni extraordinare în data de 24 august, de la ora 10,00.

Pe ordinea de zi se află o informare cu privire la proiectul de lege privind aprobarea unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizată de comisiile permanente în termenele stabilite, precum şi proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 89/2021 pentru completarea articolului 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

Potrivit proiectului de ordonanţă, în cazul în care desemnarea conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune nu este realizată până la data la care mandatul directorului general interimar încetează ca urmare a ajungerii la termen în timpul vacanţei parlamentare, în lipsa convocării în acest scop a Parlamentului în sesiune extraordinară, mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept pentru maximum două perioade succesive de maximum 45 de zile, până la numirea Consiliului de administraţie, dar fără a depăşi cu mai mult de 30 de zile prima zi a următoarei sesiuni ordinare a Parlamentului.


Citeste articolul pe G4Media