17 martie 6:47 PM

Abonare la google news

Programări online pentru vizitele la sucursala acestei bănci. Anunţul făcut de reprezentanţi!

Programări online pentru vizitele la sucursala acestei bănci. Programarea nu este obligatorie, ci garantează reducerea timpului de așteptare, ținând cont în același timp de măsurile de distanțare socială pentru siguranța clienților și a angajaților, anunță banca olandeză într-un comunicat.

Programări online pentru vizitele la sucursala acestei bănci. Anunţul făcut de reprezentanţi!

Programările se pot realiza online pe pagina oficială a băncii ING Bank – Programare vizită ING Office sau din secțiunea de contact a site-ului. Acestea se fac doar alegând ziua, ora și office-ul. În cazul unor întârzieri mai mari de 10 minute, clienții vor fi invitați în ordinea sosirii în sucursală. În cazul clienților persoane juridice, aceștia au posibilitatea de a se programa telefonic prin apelarea office-ului dorit. Numerele de telefon ale Office-urilor ING sunt afișate pe ing.ro, la secțiunea Contact.

De altfel, ca măsură suplimentară pentru protejarea sănătății angajaților și a clienților săi și pentru reducerea timpilor de așteptare, Banca Comercială Română permite accesul în unități exclusiv pe bază de programare. BCR extinde astfel proiectul-pilot de programări telefonice, derulat în ultimele luni, care s-a dovedit de succes.

“Siguranța și sănătatea clienților noștri continuă să fie cele mai importante preocupări pentru noi. În ultimele luni, am accelerat procesele de transformare digitală și am implementat noi modele de lucru, care vin în întâmpinarea clienților cu soluții cât mai practice. Ca urmare a contextului actual și a creșterii numărului de infectări, am decis să extindem imediat, în toată rețeaua BCR, sistemul de acces în agenții doar pe bază de programare. Este o măsură unică în sistemul bancar din România, dar care s-a dovedit eficientă în alte industrii, așa cum este în medicină, servicii și în multe alte domenii. Această decizie se aliniază strategiei noastre, pe termen lung, de transformare a modelului de business, atât prin digitalizarea serviciilor și a produselor bancare, cât și prin deservirea clienților pe principii de consiliere personalizată. Încurajăm clienții să apeleze la noul serviciu de progamare, deoarece îi va ajuta să efectueze la timp și rapid orice operațiune bancară, iar timpul petrecut la bancă va fi mult mai scurt”, a declarat Dana Dima, Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking, Membru al Comitetului Executiv.

Citeşte şi: Toți românii care au un card vor fi chemați la bancă. Instituțiile financiare sunt obligate de stat să facă acest lucru
 

 

Citeste articolul pe RomaniaTV