sâmbătă 20 noiembrie 9:16 PM

Abonare la google news

Prognoza METEO. Vremea se răcește în toată țara: ”Este posibil să avem parte de ninsoare”

Românii au avut parte de un weekend cu temoeraturi ridicate pentru această perioadă din an. Maximele se vor menține până l aînceputul săptămânii viitoare, însă… începând de marți va fi o răcire bruscă, potrivit directorului ANM.


”Marți vorbim de o vreme în răcire. La acest sfârșit de săptămână vorbim de temperaturi care, într-o bună parte din țară, mai ales în cea de sud, sud-est și est a țării, vor depăși 15 grade Celsius. Vorbim de o vreme, astăzi, mâine și luni, cu valori de temperaturi peste ceea ce ar fi normal pentru această dată din calendar, însă marți, miercuri și joi vorbim de o vreme în răcire. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 și până la 10 grade Celsius, iar minimele între -5 și până la 6 grade, cu cele mai coborâte valori în depresiunile din estul Transilvaniei.

Vorbim și de precipitații slabe cantitativ, iar în zona Carpaților Orientali, mai ales la altitudini mari, este posibil să consemnăm din nou precipitații predominant sub formă de ninsoare, după care weekendul să aducă din nou temperaturi ușor în creștere. Astăzi și mâine, vorbim de precipitații cu totul izolate, în partea de nord-vest a țării. De interes rămân norii de tip stratiform, care pe parcursul nopților și dimineților vor determina producerea fenomenului de ceață.


Actualizarea informărilor pentru intervalul 22 noiembrie, până în jurul datei de 20 decembrie, menționează faptul că, pentru săptămâna viitoare, vorbim de precipitații în general normale, cu o tendință de excedent ușor în partea de sud-vest a țării și care vor fi de interes, în special, la mijlocul săptămânii viitoare”, a explicat la Antena 3 directorul ANM, Elena Mateescu.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 21 noiembrie 2021. În noaptea de sâmbătă spre duminică în vestul, centrul și nordul țării înnorările vor persista și pe suprafețe mici, trecător va ploua slab, iar în restul zonelor cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între -1 și 6 grade. În zonele joase de relief, pe alocuri se va semnala ceață.

Vremea va fi în general frumoasă, iar regimul termic, caracterizat de temperaturi diurne, în marea lor majoritate mai mari decât cele normale datei. În regiunile nordice vor fi înnorări în general persistente și cu totul izolat și trecător va ploua slab. În restul țării, în primele ore ale zilei, și din nou noaptea, pe suprafețe mici, în zonele joase va fi nebulozitate de nivel jos sau ceață, iar în restul intervalului, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, îndeosebi în Carpații Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 și 14 grade, iar cele minime între -3 și 8 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

La munte, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va avea înnorări temporare în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, unde cu totul izolat și trecător va ploua slab. În restul zonei montane cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi în Carpații Orientali. Valorile termice vor continua să crească ușor.

Cancan.ro


Stirile.eu