18 mai 1:07 AM

Abonare la google news

Problemele şoselei Hunedoara – Deva, cel mai aglomerat drum judeţean VIDEO

Traficul rutier pe Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Sântuhalm (Deva), de 12 kilometri, a înregistrat valori tot mai ridicate de la an la an, ajungând la peste 5.000 de maşini zilnic, însă doar porţiuni mici din cea mai tranzitată şosea din zona Hunedoarei au fost modernizate.

Noul giratoriu din Sântuhalm, la final. Cum s-a lucrat în intersecţia şoselei Deva – Hunedoara cu DN 7 VIDEO

Şase noduri rutiere noi, proiectate pe autostrăzile din vestul României. Unul dintre ele va fi la Sântuhalm

Cele mai mari probleme sunt în zona localităţii Cristur, unde pe sensul de mers Hunedoara – Deva, s-au format „valuri” pe carosabil.

În aceeaşi zonă, în timpul ploilor, o parte a drumului este inundată, iar în lipsa sistemului de captare a apelor pluviale, bălţile fac aproape impracticabilă o bandă de mers.

Lucrările efectuate la reţeaua de canalizare de sub şosea, pe sensul Hunedoara – Deva, dar şi traficul intens şi greu din zonă au dus la formarea denivelărilor.


DJ 687, la Cristur. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Consiliul Judeţean Hunedoara anunţă doar lucrări de reparaţii şi întreţinere curentă în perioada următoare, în zonele cele mai afectate de pe DJ 687.


Drum Hunedoara – Sântuhalm. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Tronsonul Hunedoara – Sântuhalm nu a fost inclus în proiectul de modernizare a Drumului Judeţean 687 Deva – Hunedoara – Călan, care se derulează, finanţat din cu fonduri UE, doar pe porţiunea Hunedoara – Călan (9,7 kilometri). După ce a fost lărgită la patru benzi de circulaţie la mijlocul anilor 2000, cele mai ample lucrări efectuate pe şoseaua Hunedoara – Deva au avut loc în perioada 2015 – 2016.

Atunci, un tronson de trei kilometri, aflat la ieşirea din Hunedoara, a fost reabilitat pe fonduri de la Uniunea Europeană, atrase de municipiul Hunedoara. Finanţarea europeană a făcut ca autorităţile să nu mai poată depune în următorii cinci ani o altă solicitare de fonduri UE, pentru întregul tronson Hunedoara – Sîntuhalm. În 2014, Consiliul Judeţean Hunedoara anunţa un nou plan de modernizare a şoselei, care viza şi realizarea a cinci sensuri giratorii între Hunedoara şi Sântuhalm. Proiectul nu a mai fost realizat.

În schimb, în 2017 au fost realizate lucrări de amenajare a intersecţiei DJ 687 cu DJ 708 E spre Nandru şi Peştişu Mic, iar în prezent se lucrează la noul giratoriu de la Sântuhalm (în intersecţia DJ 687 cu DN 7).

Vă recomandăm să citiţi şi:

Dealul Liliecilor, cel mai spectaculos loc al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum a rezistat lucrarea de anvergură VIDEO

Pod spectaculos peste Mureş, de pe noua cale ferată din vestul României VIDEO

Cum s-a lucrat la salba de tuneluri de pe Valea Mureşului, prin care trenurile vor trece cu 160 km/h VIDEO

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul