Abonare la google news

Priză inteligentă Tenda Wi-Fi Beli SP9  [TECH REVIEW]

E primul contact cu o priză inteligentă şi mă gândeam că trebuie să fie un complicat de folosit şi că probabil nu merită atenţie. Am avut la dispoziţie pachetul compus din 2 prize.

De fapt utilizarea e foarte simplă, instalezi aplicaţia Tenda Beli pe smartphone, e disponibilă pentru Android şi iOS, bagi SP9 în priză şi se aprinde un led portocaliu.  Aplicaţia îţi cere un cont, apoi te ghidează să te conectezi direct la priză prin wireless. După ce te-ai conectat la priză îţi cere să-i dai acces la o reţea wireless, pe 2.4 Ghz. Nu suportă 5GHz.

După ce te-ai conectat îţi cere să-i dai prizei un nume, s-o denumeşti, şi apoi să-i alegi o reprezentare grafică, un desen dedicat, dintr-o varietate de desene.

Dacă ai făcut totul cum trebuie ledul, care era portocaliu la început, luminează acum în albastru.

Citeste si:  Violenţe în SUA. Reacţii dure din România. Dacian Cioloş: Imaginile din Statele Unite amintesc de mineriade

După asta îţi va apărea înregistrată în aplicaţie şi va răspunde la comenzile tale, chiar şi când eşti plecat de acasă. Poţi s-o închizi şi s-o deschizi din aplicaţie şi să monitorizezi consumul de curent. Pe bara de jos a aplicaţiei ai trei opţiuni:

Device, care-ţi arată lista de dispozitive conectate, Scenes pentru diverse scenarii de utilizare şi MyProfile (profilul meu) unde ai şi setările aplicaţiei.

În meniul Device poţi porni şi opri priza şi adăuga prize noi sau alte dispozitive inteligente, apăsând +. În Scenes poţi alege din câteva scenarii de folosire şi alege când priza poate porni sau se poate opri automat. Ca exemplu, poţi seta să pornească automat la 7 dimineaţa şi să se oprească la 12.00 noaptea. 

Citeste si:  Doi lei au fost testaţi pozitiv cu coronavirus la un parc safari din India

Meniul setări nu e foarte bogat, ai acces la Help and Feedback (Ajutor şi Răspunsuri) , Setări şi Despre noi (despre aplicaţie şi Tenda). În setări poţi face upgrade de firmware şi cam atât.

Pentru partea de monitorizare a consumului din secţiunea Device dai Click pe ”Priza Smart Tenda” şi îţi apare un panou care are jos 4 opţiuni: Shedule (programează), Away (plecat), Timer (temporizator) şi Power (putere / consum).

Dai click pe Power şi apare panoul din mijloc(]n imaginea de mai sus), în priza nu e nimic pus la încărcat. În al treilea panou se vede consumul de la un smartphone pus la încărcat.

Prizele Tenda Wi-Fi Beli SP9 sunt dintr-un material plastic alb şi fiecare are dimensiunile: 99 x 64 x 63 mm. Fiecare priză are un şi un buton fizic de unde poate fi pornită / oprită manual.

Citeste si:  Încă un medic a fost răpus de COVID-19. Andrei Suciu avea peste 40 de ani de activitate profesională

Principalele specificaţii sunt: standard wireless IEEE 802.12b/g/n, 2.4GHz, compatibile cu  Android 5.0 sau mai nou, cu iOS 10 sau mai nou. Putere maximă 3.68KW, sarcină maximă 16A şi certificări CE, EAC, RoHS. Dispozitivul e compatibil cu asistentul Google şi Amazon Alexa.

Pachetul testat, format din 2 bucăţi, costă în medie 200 de lei şi mi se pare o variantă ieftină şi simplă pentru cineva care vrea să începă să folosescă prize inteligente.

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul