Abonare la google news

Primele declaraţii în cazul incendiului de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi: „Emoţional sunt reacţii care se vor linişti în timp” VIDEO

Un incendiu a izbucnit marţi, 22 iunie, la secţia ATI a Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi. În jurul orei 20.00, încendiul a fost lichidat, iar reprezentanţii autorităţilor locale au făcut primele declaraţii pe acest subiect. 

   

Au fost evacuaţi 12 copii, mai mulţi părinţi şi cadre medicale. Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt UPU SMURD Iaşi a declarat că evacuarea s-a făcut din motive de securitate, copiii părinţii şi personalul medical care au necesitat evacuare se aflau în altă zonă decât cea afectată, nu au fost afectaţi de fum sau gaze toxice.

 

Printre cei evacuaţi se numără şi un copil intubat. El suferă de o malformaţie digestivă.

 

„Din primele informatii au fost evacuate de la etajul II 5 copii, 3 parinti si 6 personal medical si de la nivelul et 3 si 7 copii dintre care un intubat cu o malformaţie digestiva şi 4 parinti, 5 cadre medicale, toţi evacuaţi pe et 1 şi 4, in stare stabilă”, se arată într-o informare transmisă presei.

 

 

„Evacuarea s-a făcut din motive de securitate, copiii părinţii şi personalul medical care au necesitat evacuare se aflau în altă zonă decât cea afectată, nu au fost afectaţi de fum sau gaze toxice- personalul din clinicile de pediatrie de acolo au efectuat evacuările. Ei se află acum pe etajul I şi IV, care nu sunt afectate de către incendiu, fum sau apa folosită la stingerea incendiului, iar medicii de la SMURD care au intervenit la activarea Planului Roşu fac doar o inventariere a locaţiei. Am avut grijă şi de personalul medical de la spital, împreună cu doamna manager, personalul a fost susţinut, a fost implicat, toată lumea este într-o stare bună, dar emoţional sunt reacţii care se vor linişti în timp. Asistentele au constatat doar că există fum, au găsit locul de unde provenea incendiul, au deconectat sursele de energie, de oxigen şi au evacuat toţi pacienţii cu părinţii şi personalul medical, asistenţi medicali şi infirmiere din zonele respective”, a declarat Diana Cimpoeşu, UPU SMURD Iaşi.

 

În urma controalelor făcute la finalul anului trecut de ISU, imediat după incendiul de la Piatra Neamţ, un raport arăta că Spitalul de Copii funcţiona fără autorizaţie de securitate la incendiu, dar cu aviz de funcţionare până la terminarea lucrărilor de modernizare şi reabilitare. 

 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Incendiu la Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iași Foto: Andrei Luca

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul