luni 24 mai 11:06 AM

Abonare la google news

Primarul Sectorului 2: Dăm amenzi şi pentru un chiştoc aruncat pe jos


Primarul Sectorului 2 anunţă sancţiuni dure pentru cei care aruncă gunoaie pe jos, precizând că se vor da amenzi „chiar şi pentru un chiştoc aruncat pe jos”.


Primarul Sectorului 2 anunţă sancţiuni dure pentru cei care aruncă gunoaie pe jos

Citeşte şi Mizerie de nedescris în parcurile din centrul Capitalei! Spațiile verzi, împânzite de mormane de gunoaie

Radu Mihaiu i-a criticat pe cei care aruncă mizerii pe jos sau lasă gunoiul menajer la coşurile stradale.

„Cât timp nu ne deranjăm să mergem patru metri până la un coş, cât timp ne scoatem gunoiul din casă la cel mai apropiat coş stradal sau cât timp aruncăm pe lângă când e plin, vom trăi în MIZERIE. Nu ştiu voi, dar eu nu vreau şi nici nu accept asta. Continuăm să îi sancţionăm pe toţi cei care batjocoresc astfel Sectorul 2. Dăm amenzi chiar şi pentru un chiştoc aruncat pe jos. Dăm amenzi până vom înţelege că pentru spaţiul public suntem toţi responsabili. Nu putem avea câte un angajat pentru fiecare om. Nu putem mătura din oră-n oră. E nevoie şi de un minim de efort din partea fiecăruia pentru a păstra curăţenia”, a scris edilul pe Facebook.

Reamintim că la jumătatea lunii martie, Radu Mihaiu anunţa că în luna februarie s-au dat 500 de amenzi în valoare de 500.000 de lei, pentru aruncarea deşeurilor pe spaţiile publice şi 150.000 de lei pentru maşini abandonate.

„Am început curăţenia şi prin locurile publice. S-au dat amenzi, s-au dat multe amenzi. În luna februarie s-au dat 500 de amenzi, dacă nu mă înşel. Un total de 500.000 de lei pentru deşeuri, 150.000 de lei s-au dat pentru maşini abandonate. Deci, s-au dat multe amenzi şi facem curăţenie pe străzi, face şi curăţenie efectiv”, preciza edilul într-un Live pe Facebook.

Potrivit acestuia, campania de curăţenie se desfăşoară pe mai multe planuri, fiind necesar un efort susţinut.

„Am început această operaţiune. În paralel mergem şi cu amenzi pentru cei care fac mizerie şi care lasă deşeuri necontrolate. Trebuie neapărat să facem curăţenie în Sectorul 2 şi o să facem acest lucru. Sigur, nu se întâmplă peste noapte. Nu o să avem după patru luni de mandat curăţenie cum ne-am dori cu toţii, dar curăţenia este un efort susţinut şi un efort pe care eu, cel puţin, îl voi face şi aveţi promisiunea mea că vom face curăţenie şi nu ne lăsăm până nu o să avem un Sector 2 curat”, preciza edilul.

Citeşte şi Romprest suspendă serviciile de salubritate în Sectorul 1. Data de la care nu vor mai fi ridicate gunoaiele

Romaniatv.net