miercuri 27 octombrie 10:59 AM

Abonare la google news

Primarul PSD a fost lovit mortal de tramvai în Bucureşti

Primarul Pop Gavril a murit.  Edilul ar fi împlinit vârsta de 65 de ani pe data de 5 noiembrie. Incidentul s-a petrecut la București, unde primarul intenționa să depună mai multe proiecte de investiții, spre finanțare. Pop Gavril, primarul comunei Boiu Mare din Maramureș, a murit după ce a fost agățat de un tramvai și târât pe o distanță de aproximativ 10 metri.


În momentul accidentului, primarul Pop Gavril (PSD) era însoțit de fiul său. Cei doi au parcat autoturismul cu care veniseră la București și au vrut să traverseze strada ca să ajungă la minister. Neatent, fostul primar a fost agățat de un tramvai care l-a târât pe o distanță destul de lungă.

Liderul PSD Dumitru Văduva a murit într-un accident rutier în Bulgaria


Imediat după ce a observat ce s-a petrecut, vatmanul a oprit vehiculul și a solicitat intervenția ambulanței. Pop Gavril a fost transportat în stare foarte gravă la spital unde a primit îngrijiri medicale. El nu a supraviețuit, însă, accidentului și a murit din cauza leziunilor grave suferite.

Inginer agronom de profesie, Gavril Pop a intrat în afaceri imediat după 1989. El a deschis o fabrică de lapte și un abator. Gavril Pop a intrat în politică, în PDSR/PSD, și a fost ales primar al comunei Boiu Mar, Maramureș, în anul 2000. Anterior în mandatul 1996 – 2000, a ocupat funcția de viceprimar al comunei.

Un cunoscut jurnalist român a murit de COVID-19. Avea doar 52 ani!

Din 2000 și până în prezent, Gavril Pop a fost ales și reales în fruntea comunei, ajungând cel mai longeviv primar din zonă.

În urmă cu câțiva ani, numele său a fost implicat într-un scandal la nivel local, între vecini. Primarul comunei Boiu Mare a solicitat o taxă de 300.000 de lei localnicilor dintr-o localitate vecină, pentru a le furniza apă potabilă din conductele comunei pe care o administra. Aceasta, deși între cele două localități fusese stabilit un acord prin care s-a stabilit în ce condiții urma să fie furnizată apa potabilă.

Romaniatv.net


Stirile.eu