Abonare la google news

Primarul din Ștefăneștii de Jos neagă că a întreținut relații sexuale cu minora de 13 ani, așa cum îl acuză procurorii. Anchetatorii au prelevat probe pentru a stabili dacă vreunul dintre suspecți este tatăl copilului născut după agresiune sexuală (SURSE)

Primarul comunei Ștefăneștii de Jos și ceilalți doi indivizi reținuți în cazul de viol asupra unei minore de 13 ani au negat în fața anchetatorilor abuzul, în timpul audierilor, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Anchetatorii au prelevat probe pentru a stabili paternitatea copilului născut după presupusa agresiune sexuală, conform surselor. Momentan nu sunt probe care să confirme că vreunul dintre cei 3 bărbați ar fi tatăl copilului.

Context

În urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au reținut 3 persoane, bănuite de viol, inclusiv pe primarul comunei ilfovene Ştefăneştii de Jos, liberalul Ştefan Ionel Robert.

În prezent cercetările continuă în cadrul dosarului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act  sexual cu un minor, viol, șantaj și influențarea declarațiilor, urmărirea penală fiind sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Suspecții din localitățile Ștefăneștii de Jos și Dascălu din județul Ilfov  sunt acuzați că au violat în perioada 2017 – 2019 o minoră care la data respectivă ar fi avut 12 ani, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. 

Potrivit unor informații, fetița i-ar fi fost trimisă primarului  din Ștefăneștii de Jos în timpul unei petreceri.

Cazul se află în anchetă de trei ani.

Citește și: VIDEO A fost reținut primarul din Ştefăneştii de Jos, Ştefan Ionel Robert, acuzat de act sexual cu o minoră


Citeste articolul pe G4Media