2 iunie 3:28 PM

Abonare la google news

Primăria din Focşani, parţial închisă. Viceprimăriţele au găsit blocată uşa de acces spre birouri VIDEO

Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă (PSD), s-a ţinut de cuvânt în parte şi a pus în aplicare restricţionările în instituţia pe care o conduce, începând cu 2 iunie, sub pretextul că nu mai are bani pentru funcţionare.

Încă de dimineaţă, acesta a chemat în primărie un poliţist local care să-i înlocuiască pe agenţii de pază şi i-a dat ordin să restricţioneze intrarea care duce spre birourile celor două viceprimăriţe, prin blocarea sistemului de cartele electronice, lăsând deschisă doar o singură uşă.

De asemenea, acesta a anunţat că a fost suspendat şi contractul pentru serviciul de curăţenie, iar ceilalţi operatori cu care primăria are contract au fost notificaţi că nu mai sunt bani de plata facturilor.

Măsura are legătură cu faptul că prin aprobarea bugetului local pe anul 2021, consilierii locali din majoritatea PNL-USR PLUS ar fi tăiat din banii de funcţionare.

Primarul dă vina pe consilieri că ar fi refuzat să aprobe unii indicatori ai bugetului din cauza rivalităţilor politice, iar din acest motiv bugetul pe 2021 ar fi invalid. În acelaşi timp, cei de la Ministerul de Finanţe spun că bugetul nu este validat din cauză că nu a fost introdus corect în sistem de angajaţii primăriei.

Foto Ştefan Borcea

Misăilă nu a dus la îndeplinire şi decizia de a închide primăria pentru cetăţeni, aşa cum a spus anterior. În schimb, a scos din funcţiune aparatul care livrează bonuri de ordine cetăţenilor care vin la serviciul de taxe şi impozite.

„Vom continua activitatea cu publicul, am stat şi am analizat foarte atent situaţia, nu putem să văduvim cetăţenii de serviciile primăriei. Nu mai avem serviciu de pază, asigurăm acest serviciu cu Poliţia Locală, cât vor mai exista şi dumnealor, că şi dumnealor au mari probleme cu fondul de salariu. Am renunţat la toate serviciile care nu sunt de maximă urgenţă. Vom continua activitatea până când furnizorii de energie electrică şi ceilalţi furnizori de servicii de mentenanţă pentru sistemele informatice şi de listare a documentelor ne vor sista serviciile. Lucrăm în avarie, avem restanţe de două luni de zile neachitate, bugetul este invalid, nu putem face plăţi, nu putem face absolut nicio acţine în Trezorerie, care nu ne primeşte niciun ordin de plată, Fac apel către prefect să verifice cu celeritate cu privire legalitatea sau nelegalitatea hotărârii cl cu privire la aprobarea bugetului”, a declarat Cristi Misăilă pentru reproterul Radio România Actualităţi.

Ajunse la locul de muncă, cele două viceprimăriţe, Alexandra Tătaru (USR-PLUS) şi Ana Maria Dimitriu (PNL), au constatat că uşa pe unde ajung de obicei spre birourile de la parter, unde spun că au fost izolate de primar, este blocată. Ele au primit explicaţii din partea unui consilier al primarului, trimis să asigure circuitele de intrare în instituţie, în condiţiile în care poliţistul local s-a declarat depăşit de situaţie.

„Nu înţeleg de ce este Poliţia Locală aici, nu avem contract de pază? Unde sunt paznicii? Acesta este un abuz. Cât ţine abuzul, nu v-a zis domnul primar? O zi, două, trei, o lună? Până la deblocarea aplicaţiei la Ministerul de Finanţe? Din februarie şi până acum din abuz în abuz a mers domnul primar, prin restricţionarea drepturilor viceprimarilor şi aleşilor locali şi favorizarea personalului după cum îi este simpatia. Eu zic să lăsaţi uşile deschise, pentru că în cazul în care se întrerupe lumina  s-ar putea să se întâmple ceva”, i-a spus viceprimarul Alexandra Tătaru (USR-PLUS) consilierului primarului Cristi Misăilă.

„Nu ştiu ce înseamnă pentru dumnealui modul avarie, în schimb, ce am putut remarca de dimineaţă este că accesul viceprimarilor pe uşa dinspre birouri nu mai are loc. Cetăţenii trebuie să ştie că doar pe cealaltă uşă pot intra la noi şi dacă domnii de la Poliţia Locală o să le dea voie. Am înţeles că s-a suspendat contractul cu firma de pază care asigura paza în Primărie şi au adus un domn de la Poliţia Locală. De asemenea,  nu mai funcţionează serviciul de curăţenie. Se poate face treabă, cu bunăvoinţă, dar că nu se găseşte”, a declarat pentru „Adevărul“ celălalt viceprimar, Ana Maria Dimitriu (PNL).

Vă mai recomandăm:

Scandal legat de bugetul unui oraş important din România. Primarul: „Din 2 iunie pun lacăt pe uşă”

Bugetul Focşaniului, votat la a treia încercare. Salarii diminuate cu 30% pentru funcţionarii din Primărie şi cu 50% la Poliţia Locală VIDEO

 

Cetățenii au acces în Primărie, dar cu restricții FOTO: Ștefan Borcea

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul