2 iunie 6:12 PM

Abonare la google news

Prima reacție a lui Marius Șumudică, după ce a devenit noul antrenor al CFR-ului: „Am semnat aproape cu ochii închiși”

Marius Șumudică, noul antrenor al lui CFR Cluj, a anunțat că, înainte de a semna cu echipa din Gruia, a purtat negocierile cu președintele formației Marian Copilu și că nu a stat foarte mult pe gânduri.

ProSport a anunțat în exclusivitate, marți, că Marius Șumudică a negociat intens cu CFR Cluj. Acesta a fost principala opțiune pentru oficialii formației ardelene după plecarea de pe banca tehnică a lui Edi Iordănescu.

Marius Șumudică a semnat un contract pentru doi ani de zile cu CFR Cluj.

Prima reacție a lui Marius Șumudică, după ce a devenit noul antrenor al CFR-ului

Tehnicianul anunță că CFR Cluj este echipa care i se potrivea cel mai mult în acest moment, în contextul în care a fost ofertat recent și de patronul lui FCSB, Gigi Becali.

 „Ieri (n.r. marți) am început negocierile serioase cu președintele Marian Copilu și astăzi (n.r. miercuri) am semnat. Îți dau cuvântul meu de onoare că am semnat aproape cu ochii închiși că am simțit permanent că totul este în regulă. Mă bucur foarte mult că am încheiat repede și nu am stat în negocieri lungi.

Abia aștept să începem lucrul efectiv împreună. Am văzut că au fost fel și fel de discuții în spațiul public, n-am făcut niciun fel de licitație.

Am ales echipa care cred că mi se potrivește în momentul ăsta. Da, este adevărat, am negociat cu echipe din Arabia Saudită, chiar și astăzi am fost sunat de un club”, a declarat Marius Șumudică, pentru digisport.ro.

Citeste articolul pe ProSport