duminică 31 octombrie 6:03 PM

Abonare la google news

Președintele Recep Erdogan şi Joe Biden cad de acord să formeze un mecanism pentru a îmbunătăţi legăturile


Preşedintele turc Tayyip Erdogan şi preşedintele american Joe Biden au convenit duminică să formeze un mecanism comun de îmbunătăţire a legăturilor tensionate, potrivit media turce, după discuţii despre care un oficial turc a spus că au fost purtate într-o atmosferă „foarte pozitivă”, informează Reuters, arată Agerpres.


La câteva zile după ce aliaţii NATO au evitat o criză diplomatică majoră, Erdogan şi Biden au avut o întâlnire de 70 de minute pe marginea summitului G20 de la Roma. Sâmbătă, un oficial american a spus că ei vor discuta despre drepturile omului şi cererea Turciei de a cumpăra avioane F-16 şi kituri de modernizare.

Potrivit agenţiei de presă de stat Anadolu, Erdogan şi Biden au discutat despre paşii pentru stimularea comerţului bilateral şi au subliniat fundamentele alianţei lor NATO şi ale parteneriatului strategic.

Printre altele, preşedintele american Joe Biden i-a spus clar omologului său turc Tayyip Erdogan că cererea sa pentru avioane de luptă F-16 trebuie să treacă printr-un proces şi de asemenea a ridicat problema drepturilor omului în timpul întâlnirii lor de duminică, a declarat pe de altă parte un înalt oficial al administraţiei americane, citat de Reuters.

Stiripesurse.ro