vineri 23 septembrie 5:36 AM

Abonare la google news

Presa israeliană: România pare decisă să devină prima țară europeană care să cumpere sistemul antirachetă Iron Dome


România pare decisă să devină prima țară europeană care să cumpere sistemul israelian antirachetă Iron Dome, au declarat surse israeliene pentru publicația Haaretz. Conform presei israeliene, ministrul român al Apărării, Vasile Dâncu, a refuzat să prezinte detalii referitoare la acest subiect, dar a recunoscut că România intenționează să achiziționeze sisteme radar și drone din Israel.


Conform MApN, Vasile Dîncu, a vizitat, în perioada 14 – 15 septembrie, sediile unor companii din industria de apărare israeliană, inclusiv cele implicate în dezvoltarea Iron Dome.

„Miercuri, 14 septembrie, ministrul Dîncu a vizitat facilitățile companiei Israel Aerospace Industries din Tel Aviv, unde s-a întâlnit cu specialiștii români care lucrează în cadrul companiei. Joi, 15 septembrie, demnitarul român a vizitat companiile Rafael Advanced Defense Systems ce activează în domeniul aerospațial și de apărare și Elbit Systems, o companie din industria de apărare cu investiții importante în România”, se arată într-un comunicat MApN.

Iron Dome este un sistem de apărare antirachetă dezvoltat de firmele israeliene Rafael Advanced Defense Systems și Israel Aerospace Industries, cu sprijinul financiar și suportul tehnic al Statelor Unite.

„Iron Dome” („Cupola de fier”, într-o traducere aproximativă) a devenit cunoscut pe plan mondial în mai 2021, în urma celui mai mare atac cu rachete asupra Israelului, când armata israeliană a reușit să intercepteze un mare număr de proiectile de artilerie trase din zona fâșiei Gaza de gruparea Hamas.

Oficialii militari israelieni au spus căsistemul antirachetă a reușit să intercepteze 90% din cele peste 1.000 de obuze de artilerie și rachete de tip Katiușa, lansate asupra Israelului în cadrul confruntărilor din Fâșia Gaza dintre evrei și palestinieni.

De asemenea, în luna mai, oficiali israelieni au declarat, sub protecția anonimatului, că Israelul poate oferi Ucrainei, sub formă de ajutor militar, „multe lucruri, de la căști până la sistemul antirachetă Iron Dome”.

„Cupola de fier” este, în esență, un sistem C-RAM (Counter Rockets, Artillery, Mortars), destinat cu precădere interceptării rachetelor cu rază scurtă de acțiune (de tip Katiușa) ori a proiectilelor de artilerie clasică (obuze sau mortiere).

Procesul de interceptare a rachetelor sau obuzelor de către Iron Dome este cvasi-automatizat: în momentul când un astfel de proiectil apare pe radarele Iron Dome, unitatea de comandă a bateriei analizează traiectoria proiectilului și „decide” dacă ținta „merită” să fie interceptată sau nu. Fiecare sistem de lansare include 20 de interceptori Tamir, care au o rază de acțiune 40 de kilometri. În cazul în care racheta Tamir nu zboară drept și trebuie să „manevreze” în jurul țintei, această rază se scurtează. Costul unui interceptor variază între 20.000 și 100.000 de dolari.

Editor : Mihnea Lazăr


Digi24.ro