Abonare la google news

Premieră: Anca Dragu, aleasă președintă a Senatului

şi 51 „împotrivă”. Alte șapte voturi au fost nule.

În total au fost exprimate 133 de voturi. Ea a candidat pentru funcția de președinte al Senatului alături de senatorul PSD Lucian Romaşcanu, social democratul obținând doar 51 de voturi „pentru”, în vreme ce alți 75 de senatori au votat „împotrivă”.

Anca Dragu este economist și a fost ministru al Finanţelor Publice în Guvernul Dacian Cioloş.

Preşedintele ales al Senatului, Anca Dragu, a declarat luni seara, în plen, că îşi doreşte ca mandatul său să stea sub auspiciul noţiunii de respect, menţionând că va fi un preşedinte echidistant şi corect, fără să ţină cont de culoarea politică.

 

„Vă asigur că voi fi un preşedinte al Senatului echidistant şi corect, nu voi ţine cont de culoarea politică. Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciul noţiunii de respect. Respect pentru cetăţenii acestei ţări, respect pentru cei pe care îi reprezentăm, respect faţă de colegi. Respectul, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să conştientizăm faptul că un senator nu se află deasupra legii, ci trebuie să fie în slujba şi în serviciul cetăţenilor. Respect înseamnă că Senatul trebuie să revină la rolul său legitim, adică un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal.”, a subliniat preşedintele Senatului.

Sursa: RFI