Abonare la google news

Portugalia, Luxemburg şi Belgia, primele state care au primit bani din fondul european de relansare. Ce sume au fost alocate fiecărei ţări

Potrivit sursei citate, plata s-a ridicat la 13% din totalul alocat fiecăreia dintre cele trei ţări. Comisia Europeană a plătit 2,2 miliarde de euro către Portugalia, 770 de milioane către Belgia şi 12,1 milioane către Luxemburg.

 

Plăţile ulterioare sunt legate de implementarea obiectivelor şi reformelor stabilite în propunerea fiecărei ţări. Executivul UE a alocat un total de 16,6 miliarde în subvenţii şi împrumuturi pentru Portugalia, 5,9 miliarde în subvenţii pentru Belgia şi 93,4 milioane în subvenţii pentru Luxemburg.

 

Comisia îşi propune să strângă până la 80 de miliarde de euro până la sfârşitul anului pentru a finanţa fondul de recuperare, una dintre mai multe operaţiuni de împrumut aşteptate în anii următori.

 

Până la această dată, numărul total de planuri de redresare aprobate de miniştrii de Finanţe din UE a ajuns la 16, printre acestea fiind şi planurile depuse de toate marile economii ale blocului comunitar, transmite Agerpres.

 

Planurile prezentate de restul statelor membre UE, inclusiv PNRR-ul României, urmează a fi evaluate la o dată ulterioară.

 

Toatele cele 27 de state membre UE ar urma să primească bani de la Mecanismul european de relansare, o schemă în valoare de 800 miliarde de euro sub formă de granturi şi împrumuturi. Pentru a primi bani, fiecare guvern trebuie să detalieze cum intenţionează să cheltuie partea care îi revine, cu condiţia ca cel puţin 37% din fonduri să meargă spre obiective verzi, precum reducerea emisiilor de CO2, şi cel puţin 20% pentru a face economia mai pregătită pentru epoca digitală.

 

Planurile naţionale sunt evaluate de Comisia Europeană, pentru a se asigura că îndeplinesc toate criteriile, şi apoi de Consiliul miniştrilor de Finanţe, înainte ca banii să fie transferaţi.

 

Guvernele statelor membre vor primi, în avans, doar 13% din partea lor de bani, iar tranşele viitoare vor veni de două ori pe an, după finalizarea unor ţinte de investiţii şi reforme convenite. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul