2 iunie 8:04 PM

Abonare la google news

Poliţia Rutieră din Botoşani, trecută prin sită de DNA. Au fost luaţi la audieri 14 poliţişti

 Miercuri dimineaţă aşa cum am anunţat deja, la Serviciul de Poliţie Rutieră din Botoşani au avut loc descinderi ale procurorilor DNA dar şi ale angajţilor DGA. Sunt bănuite fapte de corupţie în rândurile poliţiştilor rutieri din Botoşani şi au fost efectuate numeroase percheziţii atât la sediul Poliţiei Rutiere din Botoşani dar şi la locuinţele unor poliţişti. Mai mulţi poliţişti de la rutieră ar fi bănuiţi de fapte de corupţie. 

 

Percheziţii în 20 de locuinţe

 

Acţiunea este una de amploare şi vizează doar Poliţia Rutieră din Botoşani. Descinderea DNA vine după ce un număr însemnat de poliţişti botoşăneni s-au pensionat în bloc, în numai câteva zile. Este vorba despre un ofiţer dar şi şase agenţi de la rutieră, printre cei mai vechi din sistem. 

Printre aceştia se număra şi un comisar care coordona drumurile naţionale şi europene. Angajaţii Anticorupţie au efectuat percheziţii la 20 de locuinţe dar şi la sediul Poliţiei Rutiere căutând dovezi priuvind fapte de corupţie, în birourile unor poliţişti rutieri. Au fost verificate până şi maşinile cu radar pe care lucrau respectivii agenţi.

 

Un număr record de poliţişti la audieri

 

Cei vizaţi au fost deja duşi la audieri. Este vorba despre 14 persoane, foşti sau actuali poliţişti de la Rutieră. Inclusiv un comisar-şef în rezervă. În cauză ar fi fost vorba de luare de mită sau alte fapte de corupţie. Deocamdată nu au fost însă date detalii de către DNA. 

 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul