Abonare la google news

Plecare din AUR: Deputata Anamaria Gavrilă a demisionat din partid pe motiv că nu a fost sprijinită de colegi să depună o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei

Deputata Anamaria Gavrilă a demisionat din AUR şi va activa ca parlamentar independent, transmite Agerpres. Ea le-a reproşat foştilor colegi de partid că nu a fost sprijinită pentru ca Termocentrala Mintia să nu fie închisă.

Reamintim că grupul parlamentar AUR a mai pierdut câțiva membri: senatoarea Diana Șoșoacă, deputații Francisc Tobă și Mihai Lasca.

„Le-am cerut consilierilor locali ai AUR, în mai multe rânduri şi, din păcate, fără succes, să propună o hotărâre de Consiliu Local pentru preluarea Termocentralei Mintia la Primărie. Era o oportunitate şi o ultimă speranţă de rezolvare a problemei termoficării centralizate pentru iarna următoare, după ce primarul a refuzat să vină cu o soluţie. Pe aceeaşi temă, a rezolvării încălzirii în Deva şi a apărării Termocentralei Mintia, am avut prea puţin sprijin din partea conducerii centrale a AUR în momentele în care am făcut demersuri pentru a-l convinge pe Ministrul Energiei, Virgil Popescu, să renunţe la planul de vânzare a termocentralei la preţ de fier vechi şi să ia decizii în beneficiul devenilor”, a scris luni, pe pagina sa de Facebook, deputatul Anamaria Gavrilă.

Parlamentarul mai arată că nu ar fi primit sprijinul necesar pentru a iniţia o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, pe care l-a acuzat de situaţia în care au ajuns locuitorii municipiului Deva, lipsiţi de căldură în apartamente.

„De asemenea, nu am primit susţinerea necesară pentru a iniţia o moţiune simplă împotriva Ministrului Energiei, Virgil Popescu, care recent s-a dovedit a fi cu adevărat un trădător de ţară şi un om fără caracter, lăsând mii de oameni în frig la Deva în plină pandemie şi încercând să aloce 600 de milioane de euro prin PNRR unei firme de casă a partidului său”, susţine Anamaria Gavrilă.

În finalul mesajului său, deputatul Anamaria Gavrilă mai arată că are „un respect deosebit pentru acei parlamentari AUR care au ajuns în această poziţie din dorinţa de a ajuta ţara lor”, precizând că, pe mai departe, va susţine „orice proiect al oricărui partid” de care va fi convinsă că îi va ajuta pe români. (Foto: Anamaria Gavrilă și foștii colegi din AUR / Facebook oficial)


Citeste articolul pe G4Media