31 mai 5:18 PM

Abonare la google news

Plasamentele sunt orientate către fondurile de investiții

Evoluția economiei naționale, în context european post-pandemie, pare a favoriza diversficarea investițiilor și, respectiv, orientarea tot mai multor investitori către fondurile mutuale, ca alternativă la depozitele bancare sau achiziția directă a bonurilor de tezaur.

Cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 39,4% și 46,2%, potrivit celui mai recent raport al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), iar pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au avut randamente cuprinse între 39,4% și 52,1% , obținute de-a lungul ultimilor trei ani, comparativ cu aprilie 2018.

Astfel, potrivit datelor AAF, activele nete ale celor 83 de fonduri deschise locale au crescut în luna aprilie cu aproape 2%, până la 24,2 miliarde lei (cinci miliarde euro), iar de la începutul anului au crescut cu 9%. Fondurile deschise locale au înregistrat în luna aprilie intrări nete de 324,7 milioane lei (66 milioane euro), cele mai vizate fiind fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (157 milioane lei) și, respectiv, cele de acțiuni (61,7 milioane lei).

Fondurile de investiții reunite sub categoria “alte fonduri” s-au cifrat la un volum total de peste 56 milioane lei, fondurile  diversificate la 48 milioane lei, iar  cele de randament absolut la 1,6 milioane lei.

Pe de altă parte, activele nete exprimate în lei ale celor 111 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna aprilie cu 7,4% față de luna precedentă, până la 1,3 miliarde lei, adică 0,27 miliarde euro, iar de la începutul anului au crescut cu peste 33%.

Ponderea fondurilor deschise străine distribuite în România este de 5,2% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții. Acestea au înregistrat în luna raportată intrări nete de 65 milioane lei, respectiv 13 milioane euro.

Fonduri închise (FIA) locale

Activele nete ale celor 33 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și FP) au scăzut cu 0,2% în luna aprilie, până la 23 miliarde lei (4,6 miliarde euro), și au crescut cu 6% de la începutul anului; fondurile închise locale au avut ieșiri nete de 1,9 mil RON (0,4 mil € ) în luna raportată.

Activele nete ale celor 227 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna aprilie cu 0,9%, până la nivelul de 48 miliarde lei (10 miliarde euro echivalent), iar de la începutul anului au crescut cu 8,1%; intrările nete ale lunii au totalizat 388 milioaen lei, adică 79 milioane euro.

În cadrul primei ediții a Conferinței Gândul dedicată pieței de capital, experții prezenți în  dezbateri au comentat factorii favorabili unei creșteri a volumului total al investițiilor în unități de fond: un context economic bun, cu un sistem bancar stabil, care se bucură de încrederea clienților, la care se adaugă dobânzile destul de mici la depozitele bancare, astfel că este foarte posibilă migrarea clienților conservatori către fonduri de investiții.

”Investițiile în fonduri sunt cele care asigură și o bună lichiditate, în cazul în care deponentul are nevoie urgentă de numerar, instantanee”, a explicat în cadrul conferinței Aurel Bernat, CEO BT Asset Management.

Pe de altă parte, opțiunea pentru un fond de investiții asigură diversificarea portofoliului și un management performant, asigurat de către administratorii de fonduri, a adăugat, la rândul său, Dan Popovici, CEO OTP Asset Management.

Nu mai puțin important, aspectul educației financiare a fost reiterat în toate intervențiile din cadrul conferinței, considerându-se că acțiunile fiecărei entități prezente pe piața de capital din România – de la autoritatea de supraveghere (ASF) și cea de formare în domeniu (ISF), până la băncile comerciale și diviziile de administrare active ale acestora – sunt binevenite și necesare întru educarea publicului larg și stimularea economisirii.

Citeste articolul pe Gandul