duminică 5 septembrie 12:48 PM

Abonare la google news

Pistol cu aer comprimat găsit în portbagajul unui autoturism


Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit, în portbagajul unui autoturism, un pistol cu aer comprimat prevăzut cu încărcător şi 500 de proiectile metalice, bunuri pe care un cetăţean român a încercat să le introducă ilegal în ţară, fără a deţine autorizaţie de transport.


Potrivit unui comunicat transmis duminică de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, captura a fost făcut în urma unui control efectuat în cursul nopţii precedente.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autoturism care era condus de un cetăţean român, în vârstă de 31 de ani. În portbagajul mijlocului de transport au fost descoperite un pistol cu aer comprimat prevăzut cu încărcător, nouă capsule CO2 şi 500 de proiectile metalice, pentru care şoferul nu deţinea autorizaţie de transport”, se precizează într-un comunicat al ITPF Giurgiu, informează Agerpres.

În acest caz a fost sesizat şi Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Giurgiu. Cetăţeanul român le-a declarat poliţiştilor că nu este posesor al unui permis de port armă, a achiziţionat bunurile din Turcia şi nu deţine autorizaţie de transport pentru acestea.

Ancheta a fost preluată de poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Giurgiu.

Stiripesurse.ro