17 august 1:00 PM

Abonare la google news

Petru Movilă, președintele PMP Iași: Toate țările au tăcut când SUA a anunțat retragerea din Afganistan

Președintele PMP Iași, Petru Movilă, scrie, într-o postare publicată pe o reţea de socializare despre evenimentele care se petrec în Afganistan. Acesta consideră că multe naţiuni au tăcut atunci când SUA a anunţat faptul că se vor retrage din țară în special din cauza intereselor proprii:

După ce toate ţările europene au tăcut când SUA a anunţat retragerea din Afganistan, astăzi critică acea decizie şi realizează dezastrul rezultat.Toţi au tăcut pentru că şi-au căutat diverse alte proiecte de negociere sau compromisuri, în special Germania şi Franţa, la care americanii să închidă ochii.
Cu toate acestea, se vede clar eşecul misiunii în Afganistan, mii de morţi, civili şi miltari, sute de miliarde de dolari aruncaţi în vânt şi o ţară cu o situaţie poate mai rea decât cea existentă la invazia din 2001.
Lipsa de responsabilitate se vede clar şi în modul în care instituţiile internaţionale ONU, NATO, G5 şi altele reacţionează, cu întârziere şi scuză că au fost luate pe nepregătite.
Când aeroportul din Kabul se afla într-o situaţie dezastruoasă, s-a gândit şi Guvernul României să trimită un avion pentru repatrierea romanilor din Afganistan.
Din păcate, ce se întâmplă în Afganistan nu este motiv de linişte nici pentru SUA, Europa , dar sigur nici pentru China şi Rusia. se arată în postarea publicată de Petru Movilă pe Facebook.

Citeste articolul pe BZI