luni 23 august 10:00 PM

Abonare la google news

Petronela, o româncă adoptată în Italia, şi-a găsit mama după 30 de ani


Petronela s-a născut în Botoşani, însă la vârsta de trei ani a fost adoptată de o familie din Italia. Deşi părinţii adoptivi au avut grijă să nu-i lipsească nimic, tânăra şi-a dorit mereu să-şi cunoască adevărata mama.


Petronela, o româncă adoptată de o familie din Italia, şi-a găsit mama după 30 de ani

Deşi despre cea care i-a dat viaţă ştia doar că o cheamă Viorica, tânăra nu şi-a pierdut niciodată speranţa că într-o bună zi o va cunoaşte. Aceasta a postat pe reţelele de socializare un mesaj emoţionant.

”Salutări din Italia. Mă numesc Petronela și sunt născută la data de 24 iulie 1987 în Dorohoi, judetul Botoșani. Sunt în căutarea mamei mele care se numește Calancea Viorica. Din spusele părinților mei adoptivi, am crescut la orfelinat în Botoșani până la vârsta de 3 anişori de unde am fost adoptată mai apoi de acești oameni minunați.

Din actele pe care le dețin știu că mama ar fi din Darabani și aș mai avea un frate, iar de tată nu am fost recunoscută în acte dar știu că se numea Gheorghe Paval (Pavel). Eu am fost personal în Darabani, dar nu am reușit să îmi găsesc mama, însă am descoperit că tatăl meu este decedat și ar mai fi avut 2 copii cu a doua soție pe nume tot Viorica. Chiar dacă nu am fost recunoscută de tatăl biologic și nu mai este în viață aș avea dorința să îl pot vedea măcar într-o fotografie.
Aș dori să mentionez ca semn particular, am sprâncenele ridicate în sus așa zis (aripi de pasăre) semn care l-au moștenit și copii mei. Scriu cu emoții acestei pagini în speranța că cineva mă va ajuta să îmi găsesc mama si frații.

De aceea vă rog să DISTRIBUIȚI anunțul meu în număr cât mai mare, numai cu ajutorul vostru oameni buni sper să reușesc.
Vă mulțumesc tuturor! ?”, a fost mesajul transmis de tânără pe pagina de Facebook ”The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”.

După ce mesajul a fost transmis pe Facebook de către Petronela, se pare că tânăra a reușit să își găsească familia, iar administratorii paginii au notat în dreptul anunțului „Familia găsită”.

Citeşte şi Povestea emoţionantă a adopţiei lui Toma, băieţelul lui Horia Brenciu: „Nu-l avortează, îl vrem noi. Dacă ţi-e dat să primeşti ceva, totul se poate împlini”

Romaniatv.net