Abonare la google news

Petiție online pentru susținerea cadrelor medicale de la Spitalul Județean Sibiu

„Noi, semnatarii prezentei petiții, suntem profund dezamăgiți de atacul concertat la adresa cadrelor medicale din cadrul Spitalului Județean Sibiu. Recentul articol apărut în presa locală, prin care o asistentă sub anonimat aduce acuze grave, de omor în masă al pacienților în secția ATI Covid a Spitalului, denotă încă odată dorința unora de a destabiliza credibilitatea actului medical public de la Sibiu și nu numai.

Am observat în ultima perioadă un atac sistemic la adresa Spitalului Județean Sibiu. Nu știm care sunt motivațiile din umbră pentru această campanie de denigrare a actului medical desfășurat în cadrul spitalului, dar suntem siguri că singurii care au de suferit sunt pacienții și încrederea acestora în medicii sibieni. 

Subiectul s-a multiplicat rapid şi toţi doctorii din ţară, alături de asistente sunt vizaţi. Cine va avea de suferit..Astăzi: toţi medicii şi restul cadrelor medicale din Sibiu şi România. Mâine: pacienţii care se vor teme şi mai mult să meargă la spitale. Rezultatul? Al treilea val COVID va genera pacienţi ne-vaccinaţi care se tratează acasă.

Ne aflăm în plină pandemie și în loc să fim uniți și să sprijinim cadrele medicale ale Spitalului, care luptă zi de zi de un an de zile cu acest virus nou ucigaș, riscându-și propria viață, ne trezim în fața unui proces public tipic Evului Mediu, în care unii acuză fără dovezi și fără cunoștiințe în domeniul medical.

Dorim să exprimăm prin această petiție susținerea noatră, cel puțin morală, a cadrelor edicale din Spitalul Județean Sibiu și a celor din toate spitalele din țară care fac tot ceea ce pot pentru a salva cât mai mulți pacienți. Avem de-a face cu un virus nou, încă necunoscut pe de-a întregul și cu tratamente adaptate pentru acesta, la nivel mondial. Este o luptă continuă. Să nu uităm că medicii profesează o știință care evoluează de la an la an cu noi descoperiri, în domeniu. Cerem public discernământ din partea jurnaliștilor și a tuturor celor care duc acum un atac dur la adresa cadrelor medicale sibiene și a celor din toată țara! Acum nu este timpul urii și al dezbinării, mai ales că urmează un val trei al pandemiei COVID, cu noi tulpini.

Facem un apel la populație să susțină cadrele medicale în efortul lor neobosit și riscant! Să ne aducem aminte fiecare de rudele și prietenii salvate de medici de-a lungul anilor. Să le oferim respectul cuvenit și susținerea morală necesară! Sa fim solidari pentru Sibiu și in aceste momente! „, se arată în petiția semnată de sute de persoane. 

În prezent, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu au loc mai multe anchete pentru a lămuri dacă acuzele apărute în spaţiul public sunt reale sau nu. În acest sens are loc o anchetă internă, alta a procurorilor care s-au autosesizat. Şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a solicitat, luni, o anchetă a Corpului de Control la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Citeste articolul pe RFI