3 aprilie 9:53 PM

Abonare la google news

Peste 150.000 de persoane din etapa a treia au fost programate pentru vaccinare. Câți oameni sunt pe listele de așteptare

Peste 150.000 de persoane din etapa a treia au fost programate pentru vaccinare, a anunțat sâmbătă Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Pe listele de așteptare sunt înscrise aproape 770.000 de persoane, potrivit Mediafax.

Potrivit CNCAV, au fost programate la vaccinare 270.494 de persoane, dintre care 2.624 din etapa 1, 92.862 sunt persoane de peste 65 de ani, 24.669 au boli cronice, iar 150.339 fac parte din populația generală.

Au fost trimise 418.789 notificări, din care 4.324 pentru persoanele din etapa 1, 151.389 persoanelor de peste 65 de ani, 40.862 celor cu boli cronice, 222.214 persoanelor din etapa a treia.

CNCAV precizează că în total pe listele de așteptare sunt înscrise 769.998 de persoane.

6.572 sunt din etapa 1 de vaccinare, 265.364 au peste 65 de ani, 51.282 au boli cronice, iar 446.780 sunt din etapa a treia.

 

Editor : Liviu Cojan


Citeste articolul pe Digi24