Abonare la google news

Persoanele vindecate de COVID-19 ar putea suferi pierderi ale substanței cenușii și a altor țesuturi cerebrale

Un nou studiu care este bazat pe datele colectate de Biobank din Marea Britanie sugerează că cei care s-au vindecat de COVID-19 ar putea suferi de-a lungul timpului de pierderi ale substanței cenușii.

În cadrul experimentului pe termen lung, la care au participat 782 de voluntari, au fost comparate radiografiile cerebrale ale anumitor persoane înainte de pandemia COVID-19. Au fost analizate 394 de radiografii le unor persoane care s-au vindecat de COVID-19, precum și 388 ale unor voluntari sănătoși.

Printre acei participanți care s-au vindecat de COVID-19, cercetătorii au văzut efecte semnificative ale virusului asupra materiei cerebrale umane, cu o pierdere de substanță cenușie în anumite regiuni ale creierului.

Trebuie remarcat faptul că studiul nu a fost încă supus unei evaluări riguroase inter pares, respectiv uneianalize din partea altor specialiști în domeniu.

Autorii studiuui notează că „descoperirile noastre se referă la pierderea substanței cenușii în zonele corticale limbice legate direct de sistemul olfactiv și gustativ primar” sau de zone din creier legate de percepția simțurilor precum mirosul și gustul.

Substanța cenușie, diminuată în cazul unor persoane vindecate de COVID-19

Substanța cenușie din creier face parte din sistemul nervos central și controlează, în principal, toate funcțiile creierului.

Aceast materie le permite persoanelor să își controleze mișcarea, memoria și emoțiile, astfel că o anomalie a substanței gri a creierului poate afecta abilitățile de comunicare și celulele creierului.

Studiul sugerează, de asemenea, că pierderea substanței cenușii în regiunile creierului legate de memorie „la rândul său poate crește riscul acestor pacienți de a dezvolta demență pe termen mai lung”.

Această constatare a fost dezvăluită în urma unui studiu publicat de revista Lancet Psychiatry anul trecut, care sugerează că, în acele cazuri grave de infectare cu noul COVID-19, virusul poate duce la deteriorarea creierul, fapt care duce la complicații pe termen lung, cum ar fi accident vascular cerebral sau simptome asemănătoare demenței.

Autorii au menționat că sunt necesare mai multe date pentru a evalua în mod adecvat efectele COVID-19 asupra sănătății creierului.

Majoritatea persoanelor vindecate de COVID-19 care au făcut parte din studiu au prezentat simptome ușoare până la moderate sau au fost asimptomatice.

„Este o nevoie de mai multe informații cu privire la efectele asupra creierului ale bolii chiar și în cea mai ușoară formă a sa”, se precizează în studiul Biobank.

Este important de reținut, totuși, că modificările creierului nu au fost observate în grupul de persoane neinfectate, potrivit Reuters. Autorii studiului au transmis că sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina dacă persoanele vindecate COVID-19 vor avea probleme pe termen lung cu privire la capacitatea lor de a-și aminti evenimente care evocă emoții.

De asemenea, aceștia nu pot confirma dacă pierderea substanței cenușii este rezultatul răspândirii virusului în creier sau a altui efect al bolii.

Citeste articolul pe Gandul