marți 19 octombrie 4:36 PM

Abonare la google news

Pericolul iminent la care se expun românii prin exploatarea rezervelor de gaz. Explicația unui oficial: ‘Producţia scade şi va continua să scadă accentuat’

O mare parte din necesarul de gaze naturale al României este acoperit din producţia internă, dar mă tem că acest avantaj o să devină un dezavantaj, dacă nu este deja, iar singura soluţie pentru a crea un echilibru este extracţia gazelor din Marea Neagră, a declarat, marţi, într-o videoconferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, informează Agerpres.


„Recent am avut curiozitatea să verific datele din baza de date a ANRE şi am constatat că, în ultimii 15 ani, aproximativ 82% din necesarul de consum al României a fost acoperit din producţia internă de gaze naturale.

Ne place să ne mândrim cu acest lucru şi până nu demult a fost un avantaj pentru consumatorii non-casnici şi pentru cei casnici care, prin intermediul unor intervenţii în preţuri au putut beneficia de nişte preţuri avantajoase.


Acest avantaj sau ce credeam noi că este un avantaj al României, faptul că o mare parte din necesarul de gaze naturale este acoperită din producţia internă, uşor-uşor mă tem că o să devină un dezavantaj, dacă nu este deja un dezavantaj. Noi importăm cantităţi relativ mici de gaze naturale, în comparaţie cu pieţele învecinate şi datorită acestui fapt cred că din ce în ce mai greu se face loc la masa negocierilor pentru România.

Vedem că Ungaria este dispusă să negocieze contracte, cantităţi, preţuri pe termen lung la nivel guvernamental. Ei importă anual peste 10 miliarde de metri cubi de gaze, iar noi importăm într-o iarnă grea undeva la două miliarde, acest volum fiind şi volatil, pentru că orice variaţie a consumului se reflectă în importuri… Avem o piaţă nesemnificativă pentru un gigant cum este Gazprom. Piaţa, pierzându-şi atractivitatea pentru asemenea jucători, din păcate se pare că şi rutele de transport ne ocolesc. Vedem că preocupările Gazprom de a evita tranzitul prin Ucraina sunt din ce în ce mai evidente. S-a construit Northstream, Southstream şi aşa mai departe”, a spus Nagy-Bege.

Vicepreşedintele ANRE a punctat faptul că România poate echilibra acest dezavantaj prin extracţia gazelor din Marea Neagră.

„E adevărat că şi la noi măcar faza I a BRUA s-a terminat, este funcţional, dar parcă este prea puţin faţă de câtă preocupare există la nivelul Europei şi al ţărilor din jur în privinţa diversificării alimentării cu gaze naturale. Faptul că faza II a BRUA nu a mai stârnit interesul unor actori din piaţă, spune foarte, foarte multe. Suntem într-un dezavantaj din ce în ce mai evident şi dacă nu echilibrăm acest dezavantaj din extracţia gazelor din Marea Neagră, care momentan este se pare singura soluţie pentru această echilibrare, ultimele decade ale acestui combustibil numit gaz natural vor fi cu o expunere maximă pentru România”, a explicat oficialul.

Acesta a menţionat, totodată, că producţia de gaze naturale a României, aflată în exploatare, „nu are cum să fie menţinută la nivelul actual”.

„Mi-ar plăcea să spun că erau şanse ca piaţa de gaze naturale din România să arate altfel, dar cred nu am foarte mult fundament să afirm acest lucru. Ceea ce trebuie menţionat, însă, este că în ultimii ani realmente conectarea la sistemul de transport de gaze naturale a fost îmbunătăţită substanţial, datorită unor eforturi depuse de compania de transport gaze Transgaz.

Acest lucru a fost şi va fi în continuare vital pentru România în perspectiva scăderii accentuate a producţiei interne de gaze naturale.

Realitatea, din păcate, ne arată că producţia aflată deja în exploatare a celor doi mari producători de gaze naturale din România nu are cum să fie menţinută la nivelul actual. Această producţie scade şi va continua să scadă accentuat, lucru care deja se poate observa în acest moment mai ales la unul dintre producători, Petrom.

Indiferent dacă vom avea producţie din Marea Neagră sau nu, sau dacă vom începe extracţia de alte zăcăminte onshore sau offshore, capacităţile de interconectare trebuie să fie întărite, pentru că avem nevoie de o diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale, pentru a permite actorilor din piaţă să-şi diversifice sursele”, a afirmat Zoltan Nagy-Bege.

În legătură cu proiectul Uniunii Europene privind tranziţia energetică, reprezentantul ANRE a susţinut ideea că, la acest moment, când preţurile la energie electrică şi la gaze naturale sunt „nemaiîntâlnite” şi „surprinzătoare”, este o ocazie propice pentru o reevaluare a acestui plan european.

„Pentru mine, nu este foarte clar care va fi rolul gazelor naturale în tranziţia energetică şi în taxonomia Uniunii Europene. Până acum mai puţin de un an eram convinşi că gazele naturale vor avea un rol important în tranziţia energetică şi că cel puţin pentru încă un deceniu sau chiar două vor fi o sursă determinantă de energie pentru Europa şi drumul Europei spre neutralitate. Dacă există un moment propice pentru această reevaluare (a tranziţiei energetice, n.r.), acesta este acel moment. Suntem într-o situaţie foarte, foarte delicată, nu numai România, ci şi toată Uniunea Europeană. Suntem în faţa unei ierni când avem nişte preţuri nemaiîntâlnite atât la energie electrică, cât şi la gază naturale. Pe lângă faptul că există această evoluţie a preţurilor cel puţin surprinzătoare, nimeni nu oferă garanţii că la dispoziţia Europei, în cursul acestei ierni, vor exista suficiente gaze naturale încât să nu apară probleme în alimentarea tuturor categoriilor de consumatori. Din păcate, eu nu văd niciun semn din partea decidenţilor europeni (de reevaluare, n.r.) care să pună în discuţie acest lucru. Se pare că e mult mai important pentru Europa să se ţină de acele planuri de decarbonizare, de planul de emisii reduse de CO2, de Programul Fit for 55 pentru anul 2030, sau de Net zerode carbon până în 2050, ceea ce este de înţeles, pentru că, până la urmă, Uniunea Europeană a conştientizat faptul că în momentul în care ar vrea să reducă independenţa energetică, care este la un nivel foarte mare, trebuie să recunoaştem, singura soluţie pentru noi, europenii, sunt soluţiile curate, regenerabile, de producere de energie electrică”, a subliniat vicepreşedintele Autorităţii de reglementare.

Publicaţia online Profit.ro şi Team Innovation Media organizează, marţi, videoconferinţa cu tema „Oil&Gas – Unde sunt gazele din Marea Neagră când avem mai mare nevoie?”.

Stiripesurse.ro


Stirile.eu