10 martie 9:13 AM

Abonare la google news

Pensii 2021. Cum beneficiezi de banii tăi de la Pilonul II, dacă te-ai retras din activitate

2030 este anul în care oamenii care contribuie la Pilonul II de pensii să iasă din activitate. Abia de atunci, aceștia au dreptul la pensie privată, dar nu există și o reglementare care să stabilească modul în care le sunt plătiți acești bani, indica adevarul.ro.

Pensii 2021. Cum beneficiezi de banii tăi de la Pilonul II, dacă te-ai retras din activitate

Specialistul Mihai Șeitan a spus că proporția care ca reprezenta pensia din Pilonul II va fi de 20-25% din venit, aceasta adăugându-se la cei 40% din sistemul public.

De menționat este că înscrierea la Pilonul II de pensii de stat administrate privat s-a realizat în urmă cu 13 ani, respectiv perioada 17 septembrie 2007-17 ianuarie 2008. Acea acțiune a presupus obligativitatea tuturor angajaților de până în 35 de ani să aleagă un fond de pensii adminsitrate privat, autorizate în țara noastră, în timp cei aflați în 35 și 45 de ani puteau să opteze.

Mai mult, Pilonul II înseamnă că o mică parte din contribuția CAS este direcționată spre fondurile de pensii administrate privat, iar banii sunt acumulați în conturile individuale ale celor ce contribuie și investiți cu un profit mai mare sau mai mic. Însă cota transferată către Pilonul II a crescut gradual, din 2008, de la 2%, urmând ca în 2016 să ajungă la 6% din veniturile salariale brute. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, iar în prezent, o proporție de 3,75% din cota de 25% de CAS este cea virata de peste 7 milioane de romani la Pilonul II de pensii.

Ce spunea fostul ministru al Muncii

La ora actuală, există numai o procedură prin care anumite persoane ce au contribuit primesc înapoi sumele cu care au cotizat, deoarece nu mai pot participa la sistem din motive obiective.

”Ce se plateste acum din Pilonull II – si se plateste de catva timp – sunt sume care se dau fie cand titularii de cont au decedat, si atunci banii adunati in cont trebuie sa ajunga la mostenitori, fie sunt oameni aflati in situatia de a primi pensie de invaliditate din sistemul public si care au contribuit, un timp, si la sistemul privat de pensii. Acestia din urma, pentru ca nu mai pot contribui la sistemul privat, primesc inapoi banii care sunt ai lor. Dar asta nu este pensie. Aceasta este o plata pentru beneficiarii sistemului de pensii private, in conditiile in care ei nu mai pot avansa pentru a putea obtine pensia dorita din sistemul privat. Acesti bani fie se pot da inapoi toti odata, fie esalonat pe cinci ani, de comun acord cu persoana respectiva”, spunea fostul ministru al Muncii.

Noua reglementare ce se lasă așteptată trebuia să fie elaborată și adoptată la trei ani de la Legea Pensiilor private prin care se stabilea Pilonul II.

Pe de altă parte, oamenii care optat pentru Pilonul II nu au ieșit încă la pensie, adică cei care în 2008 aveau între 35 și 45 de ani, urmând să iasă din activitate în 2030, iar până atunci ar mai fi timp pentru apariția unei noi reglementări legale.

Citeste articolul pe PlayTech