Abonare la google news

Patru câini ținuți într-o mașină în Florești, pe marginea drumului. Proprietarul spune că sunt bine (Audio)

Proprietarul mașinii în care se aflau cei patru căței, Nicolae Mircea, a declarat că a avut accident pe Calea Florești, în cursul serii de sâmbătă. 

Câinii primesc în fiecare zi mâncare și sunt scoși afară tot la 2 ore. Mașina s-a stricat sâmbătă seara și am închiriat un apartament în Florești, dar a venit duminică proprietarul și ne-a dat afară. În mașină, în momentul accidentului, eram eu, soția, copiii și cei patru câini. 

Ne deplasam de la Oradea spre Brașov. Roata s-a rupt și a pornit din loc. Am rămas acolo cu mașina. Am avut noroc cu niște tineri sufletiști, care au intervenit. Unul ne-a adus roata înapoi, iar alții ne-au dus până în Florești, pe strada Sub Cetate, unde am închiriat un apartament pentru câteva zile. Din păcate, duminică, la ora 18.00, a venit proprietarul cu poliția și ne-au pus în vedere că ori scoatem câinii, ori ne mutăm toți în mașină. Ca părinte nu am avut ce să fac. Așa că am dus câinii înapoi în mașină, iar familia a rămas în apartament. 

Citeste si:  Premierul Cîțu a trimis Corpul de Control la Apele Române, după ce o chelneriță a fost angajată ca inginer

Eu am plecat la firma din Brașov pentru a aduce o altă mașină, un mecanic. Ajungem azi și tractăm mașina”, ne-a spus Nicolae Mircea.

Acesta este furios pe cei care închiriază apartamente, dar nu permit accesul animalelor cu toate că situația este critică. 

Poliția Cluj a confirmat că s-a deplasat duminică seara la locul unde era mașina și câinii au fost găsiți în interior, fiind chemați cei de la RADP pentru a prelua animalele, care păreau abandonate. ”Proprietarul animalelor a venit acolo în timp ce era și poliția la fața locului. Aducea mâncare pentru căței. Acesta a explicat situația și a arătat că animalele sunt bine. El a spus că merge la Brașov pentru a aduce alt autoturism cu care să tracteze mașina. Câinii nu păreau afectați, așa că nu s-a luat încă nicio măsură”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Andreea Vișan.

Citeste si:  Un frizer, gest impresionant în fața unui client diagnosticat cu temutul cancer! Cum a reacționat bărbatul când a văzut că bărbierul se tunde la zero

O iubitoare a animalelor din Cluj a sunat la Știri de Cluj și a relatat că ar fi vorba despre 6 câini. Cei patru din mașină și alți doi, care au fost legați în fața blocului de pe strada Sub Cetate. ”Am fost la ei si sunt chinuiți. Ce să facem pentru aceste animale, să mergem să spargem geamul și să le luăm? De ce nu face nimeni nimic pentru ele?”, se întreabă clujeanca. 

Citeste si:  Momente de panică la meciul FC Voluntari - Chindia Târgoviște. Unei persoane de la marginea terenului i s-a făcut rău și ambulanța a intrat urgent pe teren

Aceasta spune că proprietarul este un mincinos și că animelele nu sunt îngrijite. 

Citeste articolul pe Stiridecluj

 19 total views