luni 23 august 8:24 PM

Abonare la google news

Parisul cere Statelor Unite să prelungească operaţiunile de evacuare din Afganistan


Franţa consideră că este necesară prelungirea după data de 31 august a operaţiunilor de evacuare din Afganistan, afirmă ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, exprimând preocupare privind termenul-limită stabilit de Statele Unite, notează Mediafax


„Suntem preocupaţi de termenul-limită fixat de Statele Unite la 31 august”, a declarat Jean-Yves Le Drian, aflat în vizită în Baza aeriană 104 din Al-Dhafra, situată la 30 de kilometri de Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. Avioane militare franceze efectuează din această bază curse spre Afganistan, pentru evacuarea cetăţenilor francezi, a cetăţenilor ţărilor aliate şi a afganilor care au colaborat cu trupele occidentale.

„Este necesară o perioadă suplimentară pentru a finaliza operaţiunile aflate în curs”, a subliniat Jean-Yves Le Drian, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Ouest-France.

Pe fondul criticilor internaţionale, Administraţia Joseph Biden a semnalat că există posibilitatea de a prelungi operaţiunile de evacuare din Afganistan după data de 31 august, când ar urma să fie retrase în totalitate trupele occidentale.

Mişcarea talibanilor a avertizat, luni, că vor exista „consecinţe”, inclusiv în privinţa acţiunilor de formare a unui nou guvern în Afganistan, dacă Statele Unite prelungesc operaţiunile militare de evacuare.

Stiripesurse.ro