Abonare la google news

Pandemia a crescut avuția românilor. Creștere de 6,1% în 2020 față de 2019

Avuţia netă a populaţiei s-a majorat în ultimul deceniu de 1,9 ori, de la 1.274 mld. lei în 2011 până la maximul istoric de 2.414 mld. lei (aproape 500 mld. euro) atins în 2020.

În anul pandemic 2020, avuţia românilor a crescut cu aproximativ 140 mld. lei, adică cu 6,1%, faţă de 2019, după cum reiese din datele BNR.

La finalul anului 2019, avuţia netă a populaţiei ajunsese la 2.275 mld. lei, depăşind în premieră nivelul din 2008.

„Un element care sporeşte capacitatea popu­laţiei de a face faţă unor condiţii nefa­vo­rabile este reprezentat de consoli­darea avu­ţiei nete, atât pe palierul deţinerilor de active imobiliare, dar mai ales pe cel de ac­tive financiare, categoria din urmă conferind un grad de lichiditate mai ridicat în contextul ne­cesităţii acoperirii unor situaţii nepre­vă­zute“, susţine BNR în cel mai recent Raport asupra stabilităţii financiare.

Activele imobiliare continuă să aibă o pon­dere majoritară (75%) pe fondul ratei ridi­cate de deţinere a imobilelor (95,8%, conform Eurostat).

Avuţia financiară a românilor a crescut cu circa 10% în anul pandemic 2020, la 595 mld. lei, iar avuţia imobiliară s-a majorat cu 4,8%, la 1.819 mld. lei.

Creşterea avuţiei imobiliare a româ­nilor a fost influenţată şi de majorarea pre­ţurilor. „Valoarea acestor active s-a ma­jorat cu 4,8% în T4/2020 faţă de T4/2019, pe fondul creşterii indicelui de preţ imobiliar şi al deprecierii monedei naţionale, indicând rezilienţa pieţei imobiliare. Această situaţie se datorează în mare măsură legislaţiei care încurajează deţinerea de active imobiliare mai degrabă decât (re)investirea în ac­tivităţi productive“, explică specialiştii din BNR.

Activele financiare reprezintă aproxi­mativ 24% din total, spre deosebire de zona euro, unde acestea reprezintă apro­xi­mativ 45% din avuţia populaţiei.

„Acest decalaj pune în evidenţă capa­citatea scăzută de a mobiliza capital intern şi dependeţa de atragerea capitalului străin.“

În ceea ce priveşte îndatorarea totală a populaţiei şi-a continuat trendul ascendent, însă ritmul de creştere a încetinit comparativ cu anul precendent (5,1% în martie 2021 faţă de martie 2020), situându-se la valoarea de 172,5 mld. lei. „La baza evoluţiei a stat majorarea cu 10% a creditului ipotecar, pe când soldul creditului de consum a fost stabil.“

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!

Citeste articolul pe AlephNews