vineri 3 decembrie 11:52 PM

Abonare la google news

Organizaţiile pentru tineri, avertisment pentru Gabriela Firea și Eduard Novak: ‘Monitorizăm atent procesul de reorganizare a patrimoniului’


Consiliul Tineretului din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi Fundaţia Naţională pentru Tineret au precizat vineri că vor monitoriza „atent” procesul de reorganizare a patrimoniului dedicat tinerilor, astfel încât acesta să nu fie „pierdut” sau „uitat” în beneficiul Ministerului Sportului, informează Agerpres.


Celei trei organizaţii au transmis Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse (MFTES) o adresă care cuprinde opt solicitări care să asigure tranziţia corespunzătoare a patrimoniului şi activităţii din sfera tineretului ale fostului MTS. Cele trei structuri vor monitoriza atent acest proces, astfel încât patrimoniul dedicat tinerilor să nu fie „pierdut” în procesul de reorganizare sau ‘uitat’ în beneficiul Ministerului Sportului”, precizează Consiliul Tineretului într-un comunicat transmis AGERPRES.

În comunicat se mai precizează că această organizaţie a alcătuit un inventar cu baza materială de tineret, pe care l-a transmis Ministerului Familiei.

„Deşi MTS nu are publicată o listă completă, corectă şi actualizată a bazei materiale de tineret, pe baza datelor publice, coroborate cu acte normative deja adoptate sau propuneri de acte normative iniţiate de MTS, precum şi pe baza unor rapoarte mai vechi întocmite de subordonatele MTS de tineret, noi am alcătuit inventarul pe care l-am transmis MFTES, astfel încât să nu existe niciun motiv pentru care să nu acţioneze”, potrivit sursei citate.

Consiliul Tineretului a solicitat înfiinţarea unei autorităţi dedicate tineretului în subordinea MFTES, pentru continuarea negocierilor privind Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare, astfel încât solicitările tinerilor să fie integrate şi Ministerul Familiei să coordoneze implementarea axei dedicate tinerilor. De asemenea, să adopte cu celeritate Strategia Naţională pentru Tineret, preluarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă pentru tineret de la Ministerul Sportului şi construirea unui buget realist şi corelat cu nevoile din sector pentru domeniul tineretului.

Stiripesurse.ro