18 august 10:26 PM

Abonare la google news

OMS consideră că datele ştiinţifice nu indică necesitatea unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19 şi critică decizia unor state

„Considerăm în mod clar că datele actuale nu indică faptul că rapelurile sunt necesare”, a declarat responsabila ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

 

Trebuie „să aşteptăm ca ştiinţa să ne spună când sunt necesare rapelurile, ce grupe de persoane şi ce vaccinuri au nevoie de rapeluri”, a explicat ea. 

 

Nici din punct de vedere „moral şi etic”nu este bine ca ţările bogate să administreze a treia doză „când restul lumii aşteaptă prima doză”, a adăugat responsabila OMS. 

 

Inocularea unei a treia doze echivalează cu „distribuirea de veste de salvare suplimentare unor persoane care au deja una, în timp ce lăsăm alte persoane să se înece fără nicio vestă de salvare”, a subliniat miercuri directorul programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan, în aceeaşi conferinţă de presă. 

 

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, le-a adresat un apel liderilor să privească dincolo de „obiectivele naţionaliste înguste”. 

 

„În acest context, am fost stupefiat de informaţiile potrivit cărora vaccinurile de la J&J asamblate şi condiţionate în Africa de Sud părăsesc continentul şi merg în Europa”, a spus el, cerându-i companiei americane să acorde urgent prioritate Africii.

 

Dar, la scurt timp după aceste declaraţii SUA  au anunţat că americanii vaccinaţi anti-COVID cu serurile Pfizer şi Moderna vor putea primi a treia doză la cel puţin opt luni după cea de-a doua, începând din 20 septembrie, dacă Agenţia americană a medicamentelor (FDA) va autoriza acest lucru.

Iar în Israel, începând cu 30 iulie, a treia doză de vaccin Pfizer a fost administrată la 713.000 de persoane de peste 60 de ani, care s-au vaccinat cu două doze în urmă cu mai bine de cinci luni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul