Abonare la google news

Oana Zăvoranu, despre surorile ei gemene care au murit în cutremurul din ’77: „Nu pot să spun că am fost devastată”

Oana Zăvoranu, despre surorile ei gemene. În ziua de 4 martie, Camelia și Adriana, în vârstă de 9 ani – pe care Marioara le-a avut cu Șerban Gheorghiade – surorile mai mari ale Oanei, se aflau la bunici în blocul Casata din centrul Capitalei, care s-a numărat printre clădirile prăbuşite.

Citeşte şi: Oana Zăvoranu o atacă pe Andreea Mantea: „Îi plac bărbații însurați”

Oana Zăvoranu, despre surorile ei gemene

Actriţa spune acum că nu își aduce foarte bine aminte de surorile sale, deoarece era destul de mică când ele şi-au pierdut viaţa.

Dacă nu am apucat să realizez ce înseamnă să am două surori, nici nu pot să spun că am fost devastată. Nici de surori, nici de bunici prin prisma faptului că, având 4 ani, nu îmi amintesc de niciunii. Eu sunt obișnuită să fiu fără surori, fără frați, pentru că așa am crescut.

Noi stăteam la blocul Sabena. Este chiar lângă Intercontinental și la vremea respectivă, în afară de Inter, era singurul bloc construit pe role, ceea ce l-a făcut să nu cadă ca restul blocurilor de pe Magheru, respectiv Casata, unde stăteau surorile și bunicii mei.

Îmi aduc aminte că, stând la etajul 8 în apartamentul acela superb de pe Magheru unde m-am născut și am copilărit, tata cobora printre dărâmături cu mine, eu eram cu picioarele pe după gâtul lui și era foarte mult praf, miros de zidărie, foșnet puternic. Nu mai funcționa liftul, era panică totală și îmi aduc aminte că pur și simplu coboram cu tata într-un nor de praf, de zidărie. Auzeam țipete, era agitație, era panică, era nenorocire.

Citeste si:  Victor Hănescu l-a învins pe Rafael Nadal: "Nu ştiu de ce nu apare în statistici"

Tot bulevardul era plin nu știu de ce, dacă de oameni sau fum. Era, oricum, o atmosferă extrem de urâtă, dar eu dacă eram cu tata mă simțeam în siguranță. Asta era tot ce conta pentru mine„, a declarat Oana pentru Impact.ro.

Oana Zăvoranu și Alex Ashraf, pregătiți să devină părinți

Chiar dacă Oana Zăvăranu a declarat în repetate rânduri că nu îi plac copiii și că nu și-a dorit niciodată să fie mamă, se pare că de când l-a întâlnit pe Alex s-a răzgândit complet în privința acestui aspect.

Citeste si:  Lidl majorează salariile. Cât câștigă un angajat al retailerului german

Nu iubesc copiii. Nu-i suport, pentru că mi se pare că o mare parte din copii sunt așa grinch, care se tăvălesc, țipă, bagă degetele în priză. Ăștia sunt copii educați (n.r. copiii unei prietene), frumoși, inteligenți și genul acesta de copii, da, îmi plac. Nu, nu sunt terorizați. Că dacă sunt terorizați că li se dă tot ce vor, cred că mulți copii și-ar dori să fie terorizați atunci’, a declarat Oana Zăvoranu pentru Antena Stars.

Citeste si:  Ludovic Orban, despre bugetul 2021. "Nu există creştere de taxe"

Actrița a spus, în urmă cu ceva vreme, că își dorește o mamă surogat pentru a nu fi nevoită să treacă prin chinurile sarcinii și corpul ei să sufere tot felul de modificări.

Alex Ashraf e dornic să devină tată cât mai curând. A spus că primul copil este deja plănuit, asta pentru că își dorește să aibă doi copii cu Oana.

Cum adică dacă ar fi să fie vreodată? Nu că dacă o să fie, o să fie! O să fie cât de curând’, a spus Alex. „Copilul numărul 1 e pe vine. Nu are cum să vină acum, că nu poate Oana într-o lună să și nască.’, a mai spus Alex Ashraf.

Citeste articolul pe RomaniaTV